Skip to main content

Soarta emisiunii „Care pe care” de la TVR, sub semnul întrebării. Conducerea TVR a respins prelungirea contractului pentru noi ediţii, chiar şi la un preţ mai mic

 
Soarta emisiunii „Care pe care” de la TVR, sub semnul întrebării. Conducerea TVR a respins prelungirea contractului pentru noi ediţii, chiar şi la un preţ mai mic

Consiliul de Administraţie al TVR a respins producţia a încă 20 de ediţii ale emisiunii-concurs „Care pe care”, care urmau să fie difuzate în această toamnă. Asta deşi în proiectul prezentat Consiliului de Administraţie, preţul de licenţiere pentru viitoarele ediţii scăzuse de la 2.490 de euro (cât a fost pentru primele episoade), la 1.700 de euro.

Publicitate

Ce s-a întâmplat?

Emisiunea de cultură generală Care pe care, prezentată de Ruxandra Gheorghe Negrea, a debutat la TVR în luna mai a acestui an, cu difuzări zilnice, de luni până joi, având în plan să fie difuzate 44 de ediţii. O parte au fost deja pe post (24, mai precis), urmând ca restul de 20 să fie difuzate în toamnă. 

Producătorii au venit cu propunerea de a mai realiza încă 20 de ediţii, pentru această toamnă (pe lângă cele 20 din contract). Astfel au prezentat Consiliului de Administraţie un act adiţional pentru noile ediţii. Potrivit documentului consultat de Paginademedia.ro:

- Părţile agreează o cotă de piaţă („market share urban 18+”) cu 50% mai mare decât media realizată de emisiune în grila de primăvară 2023. 

- Suma pe care o va plăti TVR către Media Factory pentru cele 20 de episoade suplimentare pentru grila de toamnă va fi de 1.700 de euro, plus TVA, pe episod. 

Din informaţiile Paginademedia.ro, CA-ul TVR a respins actul adiţional prin care se solicita un număr suplimentar de 20 de ediţii, fiind invocate, printre altele, şi performanţele de audienţă ale emisiunii, dar şi faptul că nu se cunoaşte exact ce se va întâmpla în grila de toamnă şi cu celelalte producţii din grila TVR.

Potrivit unor surse din TVR, nu este exclusă o reanalizare a deciziei de a se continua Care pe care, întrucât la acest moment nu se cunoaşte încă situaţia grilei de toamnă. 

În acest context, două scenarii sunt posibile:

1. TVR va difuza cele 20 de ediţii, din cele 44 filmate deja (conform contractului), iar apoi emisiunea va fi oprită.

2. Emisiunea va fi propusă din nou la vot pentru grila de toamnă. 

Citeşte şi: Povestea unei emisiuni. A fost gândită acum 15 ani, pentru Cristina Ţopescu. Creatorul formatului „Care pe care": „După 3 variante şi 4 titluri, formatul a ajuns acum în producţie la TVR”

CONTEXT. Reamintim că ziarul Libertatea a dezvăluit recent că emisiunea Care pe care, prezentată de Ruxandra Gheorghe Negrea, a costat 570.000 de euro pentru 44 de ediţii. 

Din bugetul emisiunii, plata licenţei se ridica la 2.490 de euro pentru fiecare ediţie. 

Formatul a fost creat de Marius Toader, producător cu experienţă, fondator al casei de producţie Media Factory. Toader a povestit că formatul a fost creat cu mai bine de 15 ani în urmă, pentru Cristina Ţopescu. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus