Europa FM aduce o nouă rubrică în emisiunea Drum cu prioritate. La Psiholog se numeşte şi va face parte din programul moderat de Radu Constantinescu.
Va fi realizată de Raluca Anton - doctor în psihologie, psihoterapeut principal şi terapeut relaţional.
Se va auzi în fiecare luni, după ora 17:00.
Va fi o rubrică despre „sănătatea mentală şi rezolvarea problemelor prin dialog”, spun reprezentanţii staţiei radio.
„Să vorbim despre sănătatea emoţională ar trebui să ne vină mult mai natural. A înţelege ce se întamplă în lumea noastră interioară, a putea să numim emoţii, a putea să avem grijă de noi înşine şi de cei din jurul nostru.
Iar noi la asta vă invităm în cadrul rubricii „La Psiholog”: să fiţi cu deschidere şi curiozitate către voi înşivă, către a vă adresa întrebări care poate dor, să căutaţi răspunsuri care, pe moment, poate nu sunt comode însă vin, mai apoi, cu clarificări şi, cum spuneam mai devreme, cu înţelegere”, spune şi Raluca Anton.
Realizatorul „Drum cu prioritate” adaugă:
„Pe Drum cu Prioritate căutăm în fiecare zi să găsim împreună cele mai bune soluţii, sfaturi şi informaţii şi mă bucur că Raluca se alătură celorlalţi experţi cu care ne dăm întâlnire zilnic, de la 14 la 18, pe frecvenţele Europa FM.
În acest sezon îi veţi auzi şi pe Cătălin Striblea cu Raţiunea Zilei, Chef Cezar Munteanu, pilotul de curse Bogdan Marişca, jurnalistul auto Dan Vardie, dar şi pe Melania Medeleanu, care ne ajută să descoperim cât de simplu putem să facem bine”, menţionează Radu Constantinescu.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Trimite un comentariu