Skip to main content

Prima Sport 5 a intrat rapid în grila Vodafone graţie meciului Rangers - FCSB

 
Foto: Mohamed Ahmed Soliman | Dreamstime.com
Foto: Mohamed Ahmed Soliman | Dreamstime.com

Săptămâna aceasta presa a relatat că meciul Rangers - FCSB va fi difuzat de Digi Sport şi de Prima Sport 5, situaţie ce ar fi permis ca meciul să fie urmărit de către abonaţii Vodafone, întrucât nu are în grilă niciunui dintre posturi.

Publicitate

Prin urmare, într-o mutare neobişnuită, compania Vodafone a decis să adauge rapid Prima Sport 5 în grila sa de programe, după cum relatează publicaţia Golazo.ro.   

„Ne bucuram sa te anuntam ca Prima TV Sport 5 face parte din grila Vodafone TV incepand de astazi, iar clientii nostri vor putea urmari competitiile sportive pe care le indragesc. Ne dorim sa fim mereu alaturi clientilor nostri si sa oferim cea mai buna si variata experienta de utilizare a serviciilor noastre de televiziune", au transmis cei de la Vodafone pentru Golazo.ro.

În această dimineaţă, Vodafone comunicase şi clienţilor acest lucru:

„Clienţii Vodafone se vor putea bucura de de următoarele competiţii sportive Europa League, Conference League si Serie A ce au fost achiziţionate de Clever Media, deţinătorul canalelor Prima Sport, pentru următoarele 3 sezoane. Această modificare va permite clienţilor Vodafone de televiziune digitală să urmărească şi meciul Rangers - FCSB de azi”.

Astfel că partida Rangers - FCSB din Europa League, care se va transmite în această seară pe Digi Sport 1 şi pe Prima Sport 5 de la ora 20.00, va putea fi urmărit şi de cei peste un milion de abonaţi ai companiei de cablu Vodafone. 

Foto: Dreamstime.com

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus