Skip to main content

Minutul Paginademedia. Dana Enache, redactor-şef VIVA.Viaţă de jurnalistă de monden: "Nu e ca în comediile americane"

 
Sursa foto: Dana Enache, Facebook
Sursa foto: Dana Enache, Facebook

Minutul Paginademedia. "Este al naibii de greu, stresant şi obositor. E greu în fiecare zi. E greu când, din diverse motive, pică un interviu cu o zi înainte de predare sau chiar în ziua predării, e greu când ne zbatem pentru traficul de pe site şi rezultatele sunt mai proaste decât de obicei, e greu în perioadele de concedii, când suntem mai puţine la muncă", povesteşte Dana Enache, jurnalist de monden şi redactor-şef al revistei VIVA!

Publicitate

Dana urmăreşte la televizor emisiuni precum Chefi la cuţite, Vocea României, Românii au talent şi Imperiul leilor.

Ca publicaţii, jurnalista se informează din Libertatea, pentru a vedea ştiri sociale, politice sau de actualitate şi de la CanCan pentru ştiri mondene.

Mai multe detalii despre preferinţele media ale Danei Enache, aflaţi în interviul Minutul Paginademedia.

  • TV sau YouTube?

Încă sunt fan al televizorului. Nu cred că e mult spus fan. Chiar vorbesc uneori cu unele dintre colege, din aceeaşi generaţie şi le spun că efectiv eu cred că mulţi oameni mint atunci când spun că nu au mai deschis televizorul de cinci ani, de exmeplu.

Îmi place să mă uit la TV, nu mă regăsesc în YouTube deloc. Adică folosesc YouTube exclusiv pentru muzică.

La TV mă uit, în general, la ştirile de la ora 19, la Chefi la Cuţite, la Imperiul Leilor, la Vocea României, la Românii au Talent. Şi la Rai 1. De multe ori las TV-ul deschis pe post de radio, să zicem.

  • Radio sau podcast?

Spre ruşinea mea, nu prea ascult radio. Doar în maşină… Atunci aleg posturile cu muzică veche, din anii 80-90. Despre podcasturi am mixed feelings.

La un moment dat am avut impresia că sunt prea multe şi prea asemănătoare. Cred că Mihai Morar şi Adrian Artene au multe de spus şi de arătat în zona asta, ei rămân preferaţii mei.

  • Facebook, Instagram sau Tik Tok?

Veţi râde de mine… Dar încă am rămas o naivă căreia îi place Facebook-ul. Am şi o comunitate de aproximativ 20.000 de oameni, acolo, şi chiar reuşim să împărtăşim valori comune, cu mici excepţii, evident.

Să zicem că pe Facebook încă se mai apreciază textele, descrierile, mai mult decât fotografiile. Pe locul al doilea Instagram. Tik Tok nu am, nu urmăresc, nu am de gând să-mi fac cont. Cred că sunt puţin prea bătrână!

  • Ştiri sau emisiuni?

Având în vedere meseria pe care o am… văd ştirile în fiecare secundă a vieţii, în online. Aşadar, la TV urmăresc mai degrabă emisiuni.

  • Ce ştiri preferi să consumi şi din ce categorii?

Cu riscul de a părea superficială… Vă imaginaţi că, fiind jurnalist de monden de 18 ani, deja, zona asta de ştiri a devenit un mod de viaţă, pentru mine. Apoi, mă interesează ştirile actuale şi cele... utile.

Pentru cei mai tineri, să ştiţi că în ziare exista, acum mulţi ani, o rubrică intitulată Utile. Îi simt lipsa. Mi-ar plăcea să le văd mai mult şi mai des şi în online.

  • De unde te informezi cel mai des? TV, online sau print?

Online şi TV. În primul rând online, pentru că şi munca mea se desfăşoară în faţa calculatorului. Astfel, cam 12 ore pe zi stau cu vreo 15 site-uri deschise non-stop. Apoi TV.

  • Cu ce publicaţii îţi începi ziua?

Cu Libertatea şi Cancan. Cu Libertatea, ca să văd ştirile din domeniile Actualitate, Social, Politic. Cancan pentru a vedea dacă am ratat ceva noutăţi mondene, în timpul nopţii. În timpul zilei intru destul de des şi pe Digi.

  • Ce publicăţii din străinătate urmăreşti?

Eu sunt îndrăgostită de Italia şi chiar urmăresc zilnic multe publicaţii de aici. Am abonament plătit la Corriere della Sera, iar Vanity Fair Italia mi se pare cea mai bună revistă de pe Planetă, fără exagerare.

De asemenea, când merg în Italia cumpăr revista Vogue, ediţia italiană. În rest, în virtutea meseriei, mai urmăresc câteva site-uri ale marilor ziare internaţionale, de unde preluăm cu toţii ştiri.

  • Când ai citit ultima dată un ziar sau o revistă?

Pai chiar la ultima venire din Italia am cumpărat Corriere della Sera şi revista Vogue. Eu am fost un mare cumpărător al revistelor din România, dar acum, din păcate, au mai rămas extrem de puţine, pe piaţă. Mă doare sufletul.

Am sute de reviste cumpărate, de-a lungul anilor.

  • La ce uitai la TV când erai mică?

La Festivalul Mamaia, la Eurovision, la Cerbul de Aur şi la Ceaiul de la ora 5. Fără să sune siropos, aşa mi-m dat seama că mă atrage domeniul acesta al divertismentului şi aşa mi-am ales meseria de jurnalist de monden. Încă din clasa a opta am ştiut că vreau să fac această meserie.

  • Serial preferat?

Sex and the City este serialul care mi-a marcat adolescenţa şi tinereţea. În ultimii ani urmăresc seriale doar ca să mai evadez din stresul cotidian. Ocazional.

  • Cât de des postezi pe reţelele sociale?

Cred că zilnic sau aproape. Pe Facebook şi Instagram.

  • Blog sau Vlog?

Nu prea am timpul necesar… Dar mai accesez blogg-uri de călătorie, uneori. În special când caut anumite informaţii, explicit.

Vă spun sincer că nu am răbdare să ascult vlogg-uri, cu greu reuşesc să fiu atentă la câteva Instastory-uri pe zi.

  • Jurnalist preferat?

Din păcate, ea nu mai este, dar… Franca Sozzani, fost redactor-şef Vogue Italia. Nu va mai fi nimeni ca ea, niciodată. Viziune, curaj, muncă, dăruire. A lucrat, practic, până în ultima zi de viaţă. Din România, Cătălin Tolontan şi Adrian Artene.

  • Cum a fost începutul tău în presă?

Păi am văzut un anunţ postat pe geam, la etajul şase al facultăţii ş m-am dus la interviu. Era cotidianul Cronica Româna, căuta studenţi. În 2005 se întâmpla asta.

M-am dus la interviu ca să mă angajez şi să fac orice, practic, iar redactorul şef mi-a spus, atunci: am nevoie de un om care să facă pagina de monden. Nu mi-a venit să cred! Am avut noroc din prima.

  • Cum este să conduci o revista ca VIVA!?

Eu spun brand-ul VIVA!. Pentru că VIVA! nu mai este doar revista şi atât… VIVA! înseamnă revista, site-ul (care funcţionează în regim de cotidian), evenimentele pe care le organizăm (avem câteva evenimente şi petreceri pe an), plus conturile de socializare: Facebook, Instagram, TikTok.

Pentru că nu-mi plac nici mie răspunsurile seci, vă spun aşa: este al naibii de greu, stresant şi obositor. Nu e ca în comediile americane. Adică e puţin şi ca acolo, dar nu doar ca acolo. Însă e meseria mea, pe care mi-am ales-o la 14 ani… deci e frumos.

Îmi place în continuare ceea ce fac. Şi când ai o echipă bună şi rezultate… atunci e şi mai frumos! A, să nu credeţi că muncesc vreodată opt ore pe zi. Aşa ceva nu există, când vrei să fii acolo, sus. Toţi cei care facem această meserie ştim şi simţim asta.

  • Eşti redactorul-şef al revistei VIVA! de mulţi ani. Spune-mi care a fost cel mai greu momentul al tău în calitate de redactor sef?

Din februarie 2018, mai exact. E greu în fiecare zi. E greu când, din diverse motive, pică un interviu cu o zi înainte de predare sau chiar în ziua predării, e greu când ne zbatem pentru traficul de pe site şi rezultatele sunt mai proaste decât de obicei, e greu în perioadele de concedii, când suntem mai puţine la muncă.

Organizarea petrecerii aniversare este ceva ce nu vă puteţi închipui. Nu vreau să pară că mă vait, meseria asta vine la pachet cu multe greutăţi. Pentru că extrem de multe aspecte nu depind de noi, cei care lucrăm, ci de alte persoane. Dar, dacă ai ales această meserie din pasiune, treci peste cu destul de multă uşurinţă.

Iar rezultatele bune şi aprecierile chiar şterg cu buretele cam tot.

Dana Enache, carte de vizită

  • S-a angajat în presă în 2005, la cotidianul Cronica Română
  • A lucrat timp de zece ani la Click! şi Cancan, ca redactor şi respectiv, şef de secţie
  • Din februarie 2018 este redactor-şef VIVA!
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus