Skip to main content

VIDEO. Selly, discurs în Parlamentul European: „Studenţii sunt adesea sub o presiune imensă de a se ridica la aşteptările impuse de profesori”

 
VIDEO. Selly, discurs în Parlamentul European: „Studenţii sunt adesea sub o presiune imensă de a se ridica la aşteptările impuse de profesori”

Andre Şelaru „Selly” a fost invitat să vorbească în Parlamentul European, în cadrul Comisiei pentru Sănătate Publică, despre importanţa sănătăţii mintale în rândul tinerilor şi a accesului la terapie. „Şcoala ar trebui să te îndrume să îţi găseşti pasiunea”, a spus Selly în Parlamentul European. 

Publicitate

Vloggerul a menţionat în discursul său de aproape 20 de minute şi scandalul de la Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti, unde lucrările de bacalaureat a peste 100 de elevi au fost anulate, iar aceştia au fost puşi să le rescrie lucrările din cauza unui detaliu tehnic. Motivul invocat de preşedintele comisiei de supraveghere, care a luat această decizie, a fost că mai mulţi copii au scris prepoziţia „de” din titlul de pe foaia de examen, în construcţia „Examen de Bacalaureat”, cu un rând mai jos. Astfel, denumirea probei nu se încadra în modelul primit de la Inspectorat.

„Recunosc, nu sunt un specialist atunci când vine vorba despre sănătatea mintală, dar sunt mereu angajat în a susţine bunăstarea tinerei generaţii. Trebuie să admitem că Social Media a devenit parte integrală din rutina noastră zilnică, modelând semnificativ aspiraţiile noastre şi modul în care percepem lumea din jur. În calitate de creator de conţinut, am experimentat pe propria piele puterea social media şi influenţa pe care o are asupra a milioane de tineri”, spune Selly.

În Parlamentul European, vloggerul a vorbit şi despre ce înseamnă presiunea examenului de Bacalaureat asupra adolescenţilor.

După ce a reuşit să obţină media 9.60 la Bacalaureat, în 2020, Selly a criticat sistemul de învăţământ românesc, menţionând că lucrurile ar trebui să se schimbe.

„Studenţii sunt adesea sub o presiune imensă de a se ridica la aşteptările impuse de profesori, care au o autoritate foarte puternică asupra lor. Accesul pus pe performanţa şcolară şi pe conformism poate duce la un nivel ridicat de stres, anxietate şi o explorare limitată a căilor alternative, iar acest lucru duce la un număr tot mai mic de tineri care îşi găsesc pasiune”, a declarat Selly, în discursul său din cadrul Parlamentului European.

O altă cauză a depresiei şi începerii problemelor de sănătate mentală este sentimentul că tu ca individ nu ai o însemnătate, că ceea ce faci nu contează. Influencerul e de părere că e acest lucru este foarte des întâlnit  în rândul tinerilor, la care se adaugă şi alţi factori precum presiunea sistemului şcolar şi standardele foarte înalte de preformanţă.

„Pentru a putea face faţă presiunilor, avem nevoie urgentă de un mediu educaţional care acordă prioritate fericirii individuale, dezvoltării personale şi care să sprijine talentele diverse ale fiecăruia dintre noi, acceptând căi alternative către succes”, a subliniat Selly.

Selly:

„Este esenţial să se depăşească cutumele şcolare tradiţionale şi să încorporeze ateliere de lucru, consiliere vocaţională şi programe altenative de învăţare. Sunt de părere că, cu cât îţi găseşti mai repede pasiunea, drumul tău în viaţă, cu atât sunt mai mici şansele de a dezvolta astfel de probleme şi nu doar atât, cred că vei trăi o viaţă fericită. 

Astfel, dacă începi de la o vârstă foarte fragedă şi îţi găsesti pasiunea sau descoperi ce îţi place să faci în viitor, lucrurile pot ieşi foarte bine. De asemenea, cred că trebuie să ne axăm pe dezvoltarea gândirii critice, a creativităţii, inteligenţei emoţionale mai mult în sistemul nostru de învăţământ şi de asemenea, pe experienţe practice, care pregătesc tinerii pentru provocările lumii moderne. Pentru a rezolva acest lucru e nevoie urgentă de un mediu eductaţional care acordă prioritate fericirii individuale şi dezvoltării personale, a mai spus Selly, în discursul său din cadrul Parlamentului European.

Andrei Şelaru are peste 6,5 milioane de urmăritori pe toate canalele sale de social media şi peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus