Skip to main content

Festivalul George Enescu se vede şi în acest an pe TVR

 
Festivalul George Enescu se vede şi în acest an pe TVR

Televiziunea Publică va transmite şi în 2021 Festivalul Internaţional George Enescu, unde este coproducător şi official broadcaster. 

Publicitate

Concertele şi ediţiile speciale dedicate Festivalului se vor difuza pe TVR 1, TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Moldova, în periaoda 28 august – 26 septembrie.

Concertele şi evenimentele dedicate Festivalului vor putea fi urmărite la TVR 3, iar spectacolul de deschidere va fi difuzat şi la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

Festivalul Internaţional George Enescu se va desfăşura în următoarele locaţii din Bucureşti: Sala Mare şi Sala Mică a Palatului, Ateneul Român şi Sala Radio. Invitaţii din acest an sunt:

  • London Symphony Orchestra
  • London Philharmonic Orchestra
  • Orchestra Filarmonică Regală din Londra
  • Academy of St Martin in the Fields
  • Philharmonia London
  • Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin
  • Rotterdam Philharmonic Orchestra
  • Orchestra Naţională a Franţei
  • Orchestra Del Teatro Alla Scala din Milano

Pentru prima oară pe scena Festivalului Enescu vor fi prezente London Mozart Players, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, Orchestra Filarmonică din Zagreb şi Orchestra de Stat din Atena.

Nu vor lipsi, de asemenea, Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra şi Corul Academic Radio, orchestrele Filarmonicilor din Iaşi, Timişoara, Sibiu, Cluj-Napoca şi Bacău, Orchestra Simfonică Bucureşti şi Orchestra Naţională de Tineret şi Orchestra de Cameră Radio.

„Pandemia ne-a schimbat vieţile, însă unele lucruri rămân constante. Printre acestea şi faptul că Televiziunea Română este alături de Festivalul Internaţional George Enescu, un eveniment de anvergură mondială.

Suntem bucuroşi să transmitem un eveniment pentru care oameni din întreaga lume vin special la Bucureşti, o ediţie care reuneşte 32 dintre cele mai apreciate orchestre la nivel mondial, din 14 ţări. Este o mândrie pentru noi să oferim publicului muzică de calitate, în interpretări de excepţie”, declară Ramona Săseanu, Director-General Interimar (DGI) al TVR.

Începând cu anul 1958, Televiziunea Română a preluat şi transmis parţial sau integral toate evenimentele ce au avut loc pe parcursul desfăşurării Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, iar din anul 2001 şi până în prezent, TVR a devenit principalul difuzor şi partener al evenimentului.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • realia tescariu realia tescariu
    E de sperat ca transmisiile nu vor fi comentate de Liana Stanciu sau de noul protejat Dorin Chiotea. A, vad ca Liana Stanciu e un fel de Zoe Dumitrescu - Busulenga a TVR. A ajuns mare specialista în sănătate. Alta care cade veșnic în picioare!
  • geo geo
    Se va vedea dar audienetele vor fi, ca de obicei, catastrofale. Dar promovam cultura de calitate, nu-i asa?

Trimite un comentariu

sus