Intact a anunţat internalizarea vânzărilor pentru posturile TV, dar ce se va întâmpla cu CLIR Media, regia de publicitate care va continua să administreze publicitatea până la 1 ianuarie? Dar cu acţiunile deţinute de familia Voiculescu?
Contactat de Paginademedia.ro, Laurenţiu Ionete, managerul CLIR Media, a declarat că regia "va încerca să supravieţuiască". Regia va fi afectată puternic şi în ceea ce priveşte numărul de angajaţi.
După plecarea posturilor TV din Intact, clienţii mari cu care rămâne CLIR sunt Radio România Actualităţi şi Radio ZU. În interviul acordat paginademedia.ro AICI, Ionete spunea că posturile TV aduc 90% din afacerea CLIR. (performanţele din publicitate ale posturilor TV din grupul Intact, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, la finalul articolului)
Ce se va întâmpla cu acţiunile familiei Voiculescu?
Familia Voiculescu este implicată indirect în CLIR Media, prin off-shore-ul Global Tranzactions şi prin Radu Tănăsescu, fostul soţ al Cameliei Voiculescu.
Acţionariatul actual CLIR Media:
Global Tranzactions - 67% Laurenţiu Ionete - 27% Radu Tănăsescu - 7%
Cel mai probabil, spune Ionete, acţiunile îi vor fi cesionate.
Cu mai puţini clienţi, CLIR Media îşi va ajusta şi numărul de angajaţi. Potrivit lui Ionete, CLIR Media are acum aproximativ 40 de angajaţi. Va rămâne cu 10, dar parte din ceilalţi "se vor duce, probabil, în noul departament al Antenei 1."
Performanţele posturilor Intact în 2009
Antena 1 va termina 2009 cu aproximativ 45-47 de milioane de euro încasaţi din publicitate. Este un minus de 25% faţă de anul trecut (când Antena 1 a scos în jur de 60 de milioane de euro), dar procentul de scădere este sub cel al pieţei.
- Situaţia celorlalte televiziuni în 2009, ianuarie-septembrie, din informaţiile paginademedia.ro. Încasările din publicitate:
- Citeşte şi:
INTERVIU EXCLUSIV: Laurenţiu Ionete, Antena 1: Nu mă văd reinternalizat. Mi s-ar părea un regres
Antena 2: 1,9-2 milioane (-14% faţă de 2008, când a fost 2,2 milioane)
Antena 3: aproximativ 10 milioane de euro (stagnare)
Euforia: 2 milioane (-25% faţă de anul trecut)
GSP TV: 1,8 milioane (aproape o dublare faţă de 2008, când a adus un million de euro)
Comentarii