Ringier restructurează şi fundaţia pe care a înfiinţat-o în România. Singurul angajat al Ringier Foundation, directoarea Alexandrina Damian, urmează să fie concediată.
Programele Ringier Foundation vor continua, dar vor fi coordonate de oameni din compania Ringier, a declarat pentru paginademedia.ro Marius Hagger (foto), director general Ringier România.
Marius Hagger, pentru paginademedia.ro:
“În cadrul Ringier Foundation lucrează o persoană, dar postul ei va fi restructurat.
Programele Ringier Foundation vor continua, dar se va reorganiza modul în care acestea se vor derula. Programele vor fi coordonate de oameni din interiorul Ringier Romania.”
Principalele programe ale Ringier Foundation sunt Catedra Ringier şi Programul Sf. Luca.
Câteva detalii, potrivit site-ului fundaţiei:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
- Primul program al fundaţiei a fost lansat la 30 martie 2008. A fost dedicat Centrului medico-social Sf. Luca din Bucureşti. Ringier Foundation a înlocuit 40 dintre paturile centrului şi a oferit halate tuturor pacienţilor centrului (80 de persoane).
- Catedra Ringier este un program educaţional. Îşi propune să asigure pregătire suplimentară la disciplinele limba şi literatura română şi matematică pentru elevii de clasa a VIII-a care provin din familii defavorizate.
Capul sus, Alexandrina. Si felicitari pentru treaba buna facuta pana acum!