Fostul preşedinte american George W. Bush va veni la Bucureşti în luna septembrie, pentru a participa la lansarea unei noi televiziuni de ştiri. Viitorul post va fi lansat de acelaşi grup care deţine cotidianul Puterea, a declarat în exclusivitate pentru paginademedia.ro Adrian Thiess, coordonatorul proiectului.
Adrian Thiess, în exclusivitate pentru paginademedia.ro:
“Chiar în această seară am vorbit cu echipa fostului preşedinte american, care mi-a confirmat că va veni în România.”
Thiess spune că proiectul viitoarei televiziuni de ştiri este deja în lucru şi că va fi condus de “un actual şef de la una dintre televiziunile importante din România”.
Ca şi în cazul ziarului Puterea (ziar lansat la Bucureşti în prezenţa fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov), acţionariatul postului de televiziune este ţinut, încă, la secret. Nu este exclus însă, spune Thiess, un joint venture cu CNN, pe modelul după care funcţionează CNN în Turcia (în parteneriat cu Dogan).
Adrian Thiess, pentru paginademedia.ro:
“Decizia de a implementa acest proiect a fost luată chiar în această seară. Avem finanţarea necesară pentru doi ani. Există finanţarea şi există discuţii pentru managementul acestui post TV, care va fi în acelaşi trust cu ziarul Puterea. Avem în vedere inclusiv o reţea naţională de radio.”
„Este un proiect pe care îl voi coordona personal”, a spus Thiess, aflat la Moscova. Este vreo legătură între Moscova şi proiectul TV? “Sunt întâmplător la Moscova, pentru un eveniment privat la care am fost invitat, nu e nicio legătură”, spune el.
Adrian Thiess, despre viitorul post TV de ştiri:
- “va fi un post complet detaşat de orice chestiune partinică editorial”
- “va fi o televiziune credibilă, liberă de orice presiune politică. Avem finanţarea necesară pentru doi ani, care oferă un confort financiar în care postul poate să demonstreze că e credibil”
- “umple o nişă de credibilitate care există în România pe piaţa posturilor TV. După 2009, când am văzut cum pot fi folosite posturile de ştiri în favoarea unui candidat, era loc pentru un postul de ştiri echilibrat.”
- “proiectul TV există înainte de lansarea ziarului Puterea”
- “Sorin Ovidiu Vîntu, cu tot ce îl înconjoară, nu are nicio legătură nici cu Puterea, nici cu postul de televiziune.”
Foto: AFP/Mediafaxfoto
Citeşte şi:
- Gorbaciov către Cartianu: scrieţi-mi o scrisoare
- Mihai Craiu, despre proiectul Puterea: Voi încerca să fiu mai implicat în zona de business
- Alecu Racoviceanu: Ştirea bună se vinde cu un joc video
- Puterea a venit cu elicopterul. Şi cu Gorbaciov
Comentarii
Seara se incheie la revista la Tanase, cu can-can, Nae Lazarescu si Vasile Muraru, Stela si Arsinel, Tociu si Palade. Toti or sa vorbeasca in franceza, ca sa nu mai stie Bush in ce tara a fost.
Si o sa creada dupa vizita asta ca Budapesta e capitala Frantei!
Daca nu te superi Petrisor, ti-as sugera si o intrebare pentru intalnirea cu Bush. Intraba-l daca se spune corect pana de vulpe LA palarie, sau PE palarie?
Pui pariu ca nu va raspunde corect?
Vad ca azi toti neavenitii isi fac televiziune ..nu trece luna si se mai infinteaza o televiziune..Tara asta a devenit penibila rau de tot !!!
Iar asta cu detasarea si credibilitatea sa o lase mai usor ..atat timp cat acest Thiess asta e membru Pdl avand si alte activitati de-a lungul timpului prin politica
(si asta la o simpla cautare pe google).
@Bogdan: Bush vine în calitate de invitat. Are legătură cu postul TV cum a avut şi Gorbaciov cu lansarea ziarului Puterea
Adrian Thiess: “va fi o televiziune credibilă, liberă de orice presiune politică. Serios? Domnul acesta trebuie sa fie putin mai realist in declaratii, mai cu picioarele pe pamant.