2,8 miliarde de dolari! Este suma exactă adusă de serialul Seinfeld în ultimii 12 ani. Cifra spectaculoasă a fost câştigată de celebra comedie cu Seinfeld în rolul principal ...după ce serialul s-a încheiat.
De unde au venit cele 2,8 miliarde de dolari? Din redifuzări şi din vânzările de DVD-uri cu serialul Seinfeld.
Performanţele serialului de 180 de episoade au fost anunţate de Barry Meyer, preşedintele Warner Bros. Entertainment. Într-o conferinţă ţinută la New York în faţa potenţialilor investitori la Time Warner, el a spus că anumite titluri de dată nu atât de recentă (printre care şi Seinfeld) continuă să aducă profituri consistente.
Jerry Seinfeld şi Larry David, co-creator al serialului au cote importante din profituri. Niciodată nu au fost date publicităţii procentele exacte din încasări deţinute de aceştia.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii