Skip to main content

Cine e în Noua Zeelandă cu Roşia Montana? Turcescu, Tatulici, Hurezeanu, Livia Dilă

 

Grupul celor plecaţi în călătoria oferită de Roşia Montana Gold Corporation în Noua Zeelandă (despre care paginademedia.ro a scris aici) îi include, printre alţii, pe Robert Turcescu, Ioan T. Morar, Mihai Tatulici, Livia Dilă, Doru Buşcu şi Vlad Macovei.

Publicitate

Scopul excursiei: “reflectarea obiectivã si documentatã a impactului economic, social, de mediu si de patrimoniu al minei de la Roşia Montana.”

Paginademedia.ro vă prezintă 13 oameni dintre cei plecaţi în Noua Zeelandă, în lista de mai jos:

Robert Turcescu
Ioan T. Morar
Mihai Tatulici
Livia Dilă
(B1)
Doru Buşcu (Academia Caţavencu)
Floriana Jucan
(Qmagazine)
Emil Hurezeanu
(Realitatea Caţvencu)
Vlad Macovei
(Evenimentul zilei)
Rareş Bogdan
(Ziua de Cluj)
Dragoş Nedelcu
(Realitatea Caţavencu)
Sorin Freciu
(Realitatea Caţavencu)
Roxana Voloşeniuc
(Elle)
Corina Vinţan

Invitaţia trimisă jurnaliştilor menţiona că Roşia Montana Gold Corporationnu impune sub nicio formă vreo restricţie din punct de vedere al modului ulterior în care va fi decisă prezentarea situaţiei de la fata locului”.

Precizarea a fost postată pe blogul Florianei Jucan, participantă la excursie. Ea a publicat un fragment din invitaţia celor de la Roşia Montana Gold Corporation:

"Deoarece proiectul minier de la Roşia Montană continuă să fie un subiect fierbinte pe agenda presei din România, considerăm că este de datoria companiei să creeze cadrul necesar de consultare şi informare a tuturor celor interesaţi în vederea atingerii unui obiectiv comun: reflectarea obiectivă si documentată a impactului economic, social, de mediu şi de patrimoniu al minei de la Roşia Montană. În spiritul libertăţii de exprimare, compania nu impune sub nicio formă vreo restricţie din punct de vedere al modului ulterior în care va fi decisă prezentarea situaţiei de la faţa locului. În mod firesc, abordarea editorială le aparţine în întregime jurnaliştilor. În acest sens, am fi onoraţi dacă veţi putea participa la această vizită.”

Adevărul preia informaţia paginademedia.ro şi precizează că excursia a costat 10.000 de euro pentru fiecare invitat. Adevărul îi citează pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu şi pe Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent - CJI.

Cristian Tudor Popescu:

“Orice jurnalist care este luat de o firmă care are un interes declarat şi controversat de ani de zile nu are ce căuta într-o astfel de excursie. Este ¬nonetică plecarea lor în excursie pentru că ea este plătită şi nu poate să asigure obiectivitatea jurnalistului. (…)Din moment ce cheamă un şef, reprezentanţii firmei vor să creeze un curent de opinie în interiorul mediului respectiv - televiziune sau ziar. Este mai grav decât (să cheme, n.r.) un simplu jurnalist care poate să facă un reportaj şi atât.”

Ioana Avădani:

“Dacă ne uităm în codurile de conduită ale unor ziare serioase ca «NY Times» sau «The Guardian», răspunsul este evident: niciun responsabil editorial nu pleacă în deplasare decât pe banii redacţiei. Şi nu numai în Noua Zeelandă, ci şi la Făurei. Chiar dacă nu este o condiţionare directă, suspiciunea există.”

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • irina s irina s
    da...uite ca se poate. le dorim sejur placut si informatii la cald necosmetizate. Asta daca se poate....
  • Liviu Iordache Liviu Iordache
    Ia intrebati-l pe Cristian Tudor Popescu daca a scris, de fapt a luat bani pentru materiale preluate, intr-o publicatie de limba engleza editata de canadienii de la Gold? Ar face bine sa taca, pentru ca publicatia a existat si a lasat urme! Sau vrea sa ilustreze proverbul cu sarpele care iese la drum cind i se face de moarte?
  • Tataee Tataee
    abia astept sa citesc in Elle un material fabulos despre viata din minele din NZ. =)))))))))
  • pro + antena pro + antena
    Mi se pare mie sau nimeni din trusturile Intact si MediaPro nu a fost invitat ? Sau poate ca invitatia a fost declinata in baneasa si in pache... Si, inca un pont , cum spun francezii, "pour la bonne bouche", am aflat ca grupul de jurnalisti se va "documenta" vreo 3 zile si prin Malayezia nu doar in NZ.
  • Fericitu Fericitu
    Jumatate din lista e de la Realitatea si de la Catavencu, ceea ce spune totul despre acesti faliti penibili. Doru Buscu a ajuns unde ii este locul, intre Tatulici si Floriana Jucan.
  • cristian cristian
    @you
    am inteles acum :)
  • YOU YOU
    N-am zis ca e pr-ul firmei. Corina are firma propie, e un contract intre societati, eventual, iar rmgc ar putea fi unul din acei multi clienti pe care Corina ii serveste cu succes!
  • oana oana
    cred ca ar fi cazul sa ne linistim cu acuzatiile
  • laurentiu laurentiu
    Pai asta e jobul unui jurnalist. Constant el trebuie sa obtina informatii din diferite surse. De fiecare daca cnd sta cu cineva la masa se va alia cu el? Nu cred. In plus, din ce am citit, aceasta excursie nu implica nimic. Daca lucrurile nu stau asa roz acolo ma indoiesc ca ei nu vor scrie. Mai mult, chiar credeti ca ii duc pe jurnalisti intr-un loc care nu este ok?
  • cristian cristian
    @You
    Pr-ul oficial RMGC nu este doamna Corina Vintan. Este vorba de o alta doamna.
    Iar la lista de invitati... pe mine ma mira prezenta Q Magazine powered by Floriana Jucan, in contextul in care cu totul alte publicatii au sectiune de CSR - Responsabilitate Sociala, Green etc.
  • YOU YOU
    Trebuia sa-l invite si pe Peter Imre. :)) Corina Vintan face PR si lobby pentru RMGC din cate stiu. E haios sa apara pe lista invitatilor. :) ea e capul rautatilor, e strategia ei in spatele actiunii cred. Si inca un lucru haios, stau si ma intreb, o sa faca oare Roxana Voloseniuc o editie eco a Elle la intoarcere? :)
  • cristian cristian
    O respect pe Ioana Avadani,dar nu sunt de acord cu comparatia ei. O rog sa ne spuna ce bugete de deplasari si cat valoreaza diurna la «NY Times» sau «The Guardian». In Romania, sefii te trimit la Baicoi cu 20 de lei in buzunar pe zi... Ce sa faci cu banutii astia? Cum iti asiguri trei mese pe zi? Si apoi ne miram de ce jurnalistii sunt mocangii si sar ca lacustele pe bufetul de la conferintele de presa sau accepta excursii...
    Dar, cand nu avem subiecte iar Basescu nu mai comite gafe, de unde material de publicat?
    Nu am fost atent si poate ma repet, dar tu, Petrisor, ai fost invitat? Daca da, care au fost motivele sincere pentru care ai refuzat? (sau ai fi refuzat).
    Multumesc,
  • andreic andreic
    Cum dracu mai poti scrie adevarul, daca e de rau, despre unii care te-au dus pana in NZ, ti-au oferit tot ceea ce ai avut nevoie si te-au trecut in categoria amici. E greu sa scrii de rau despre unul cu care stai la spritz, masa, povesti...
  • cosmin cosmin
    Nu cred ca s-au vandut. E doar perceptia noastra, pentru ca suntem obisnuit sa ne indoim de orice. Din punctul meu de vedere acei jurnalisti s-au dus sa se informeze pe acest subiect controversat. Pana la proba contrarie, in care se va veni cu dovezi ca au luat spaga, nu vad de ce se face atata tam-tam.
  • gadjodillo gadjodillo
    S-au vindut pe bani putini. Culmea e ca printre ei sint oameni care nu pareau sa treaca de cealalta parte a baricadei.

    Eu ramin in continuare la parerea ca aurul acela nu trebuie scos defel din pamint, de nimeni. Cel putin deocamdata. el e o garantie ca existam ca natie.

Trimite un comentariu

sus