Jurnalul.ro a scris că Antena 1 solicită operatorului RCS&RDS 60 de milioane de euro, reprezentând daune pentru că această companie de cablu "preia de la Antena 1 fără niciun cost programe pe care le transmite în reţea, iar publicul plăteşte pentru accesul la cablu".
Contactaţi de HotNews.ro, reprezentanţii Intact au spus că în acest sens a fost transmisă o notificare la RCS&RDS.
"Este vorba despre o interpretare a legii (audiovizualului - n.r.) asa cum trebuia citita de la inceput", a spus Cristina Severin, PR coordinator la Intact Media Group, pentru HotNews.
Jurnalul.ro a scris, astăzi, că este vorba despre o "sumă cerută în instanţă", însă reprezentanţii Intact au spus că pentru moment a fost transmisă o notificare către RCS&RDS.
Cotidianul trustului Intact mai scrie:
"Legea audiovizualului stabileşte clar accesul liber al publicului la o serie de televiziuni, între care şi Antena 1. În total sunt 25 de posturi tv româneşti, unul internaţional, precum şi programele postului public care ar trebui să fie transmise gratuit de cablişti. Numai că RCS&RDS condiţionează financiar transmisiile acestor televiziuni. ".
Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA, explicat pentru HotNews ce prevede legea privind principiul “must carry”.
“Presupune libera retransmisie fara conditionari tehnice sau financiare. Aceasta inseamna ca radiodifuzorii inclusi in must carry nu trebuie sa pretinda o plata de la cablisti si, de asemenea, nu trebuie sa conditioneze in vreun alt mod retransmisia.
Spre exemplu, Antena 1 si Antena 3 sunt in must carry si cand se incheie acordul cu o firma de cablu nu ar trebui sa se pretinda preluarea altui post din trust. La fel, Pro TV nu ar putea sa conditioneze preluarea sa de preluarea contra cost a Pro Cinema”, a spus Onisei.
Jurnalul Naţional menţionează în articolul său, din randul companiilor de cablu, doar RCS&RDS, afirmand ca aceasta companie "preia de la Antena 1 fara niciun cost programe pe care le transmite in retea, iar publicul plateste pentru accesul la cablu", iar aceeasi companie "conditioneaza financiar transmisiile acestor televiziuni".
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roCristina Severin a precizat, fara alte detalii, ca o astfel de notificare a fost trimisa "doar la RCS, deocamdata".
Comentarii
La noi este lasata la discretia difuzorilor autorizarea retransmisiei respective, contrar prevederilor acestei directive.
Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 7 martie 2002Articolul 31
Obligațiile de difuzare ("must carry")
(1) Statele membre pot impune obligații rezonabile de difuzare ("must carry"), pentru transmiterea unor anumite canale sau servicii de radio și televiziune, întreprinderilor aflate în jurisdicția lor, care administrează rețele de comunicații electronice pentru difuzarea publică a emisiunilor de radio sau televiziune, în cazul în care un număr mare de utilizatori finali ai acestor rețele le folosesc ca mijloace principale de recepție a emisiunilor de radio sau televiziune. Obligațiile în cauză se impun numai în cazul în care sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor clar stabilite de interes general și sunt proporționate și transparente. Aceste obligații sunt supuse unei revizuiri periodice.
(2) Nici alineatul (1) din prezentul articol, nici articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2002/19/CE (directiva privind accesul) nu aduc atingere capacității statelor membre de a stabili o remunerare adecvată, dacă este cazul, privind măsurile luate în conformitate cu prezentul articol, asigurându-se în același timp că, în condiții similare, nu există nici o discriminare în tratarea întreprinderilor care furnizează rețele de comunicații electronice. În cazul în care se prevede o remunerare, statele membre se asigură că aceasta se aplică în mod proporțional și transparent.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32002L0022:RO:HTML