Cinci societăţi comerciale cer în instanţă falimentul companiei care editează cotidianul "Adevărul" - Adevărul Holding SRL -, din cauza neachitării unor datorii, scrie Evenimentul zilei. Deşi sumele aferente acestor procese nu sunt foarte mari, surse EVZ susţin că acesta ar fi doar "vârful aisbergului" şi că trustul ar întâmpina dificultăţi mari în piaţă.
Publicitate De altfel, surse apropiate Adevărul Holding spun că societatea înregistrează datorii mari şi către diverşi furnizori - reţele de distribuţie, firme de leasing, agenţii de publicitate, dar şi televiziuni.
Iar cererile de declarare a falimentului Adevărul Holding în instanţă vin în pofida faptului că Dinu Patriciu "a pompat", în companie, chiar în martie, 30 de milioane de euro. Bani deja cheltuiţi. Asta după ce, la finalul lui octombrie 2010, una dintre firmele din trust mai contractase un credit de 42.000.000 de lei.
În paralel, contractele de muncă ale angajaţilor cotidianului "Adevărul" au fost mutate pe firma Adevărul Digital Media SRL. Directorul general al cotidianului "Adevărul", Peter Imre, declară însă că trustul dispune de lichidităţi şi că întârzierile la plată ar reprezenta, de fapt, relaţii comerciale normale într-o economie precum cea a României.
Imre îl acuză şi pe fostul manager, Răzvan Corneţeanu, în vreme ce acesta din urmă susţine că, la momentul plecării sale, compania era cu plăţile la zi.
Dinu Patriciu falimentează Adevărul Holding
Jurnalista Ilknur Pintilie efectua o transmisiune în direct din Vama Veche, moment în care un vamaiot s-a apropiat de ea şi a trântit-o la pământ, scrie Adevărul. Transmisiunea a fost întreruptă.
„Nu îmi dau seama dacă a vrut să facă o glumă sau ce intenţie a avut. A apucat-o de picioare şi a trântit-o pe burtă. A căzut, iar operatorul a aruncat camera ca să alerge după individ“, au declarat pentru Adevărul de Seară Constanţa martori ai incidentului.
Vezi aici video! Ilknur Pintilie (31 de ani) este însărcinată în patru luni. Jurnalista a fost nevoită să renunţe la transmisiune, fiind dusă la spitalul din Mangalia pentru un control medical de urgenţă, dată fiind starea ei delicată.
Corespondenta ProTV Ilknur Pintilie, agresată în timpul unei transmisiuni din Vama Veche
În toată nebunia declanşată de „cazul Botiş”, între reacţii la cald şi o demisie cam întârziată, sursa informaţiei n-a mai contat. Când Ioan Nelu Botiş şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al muncii, televiziunile s-au bătut cu pumnul în piept pentru a semnala o nouă victorie a presei. Cristiana Sabău, ziarista de la „Timp Online” (Bistriţa) de la care a pornit totul, a rămas în umbră, scrie Evenimentul Zilei.
Nici nu prea şi-a dorit mai mult. Cristiana Sabău vorbeşte despre fierberea pe care a simţit-o înainte să pună cap la cap informaţiile şi despre presa de azi, aşa cum se vede ea de la Bistriţa.
Se vorbeşte mult despre dispariţia presei de investigatii din România. Până la urmă, în condiţiile în care subiecte ar fi la tot pasul, de ce nu se pune accent pe o astfel de presă şi se preferă o lălăială bazată pe informaţii „subţiri”?
C. Sabău: "Presa se grăbeşte să scrie cât mai multe ştiri şi să le posteze foarte repede ca să aibă mulţi cititori cărora să li se ofere multă „marfă”. Ca să faci o investigaţie trebuie să nu te grăbeşti, să stai măcar şi să priveşti, să-i asculţi pe oameni. În plus, în presa locală cel puţin au dispărut aproape în totalitate redacţiile.
Reporterii merg pe teren cu laptopul la ei şi postează singuri ce consideră ei că e ştire fără o minimă coordonare din partea altora mai exprimentaţi (secretari de redacţie sau editori)".
Ziarista din Bistriţa care l-a „înfundat” pe Botiş: „În presa locală aproape au dispărut redacţiile”
„Venirea lui Elan Schwartzenberg la Realitatea este un lucru extraordinar, din punctul meu de vedere. Iar renunţarea la contractul cu Sebastian Ghiţă stă de acum în puterea noului acţionar majoritar", a declarat Dragoş Nedelcu, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea Media, pentru Adevărul.
Sorin Ovidiu Vîntu a găsit rezolvarea scandalului cu Sebastian Ghiţă: i-a vândut Realitatea TV lui Elan Schwartzenberg. Omul de afaceri a confirmat, sâmbătă, preluarea a 92 la sută din acţiunile postului de televiziune. Acest lucru nu afectează contractul de management al lui Sebastian Ghiţă.
Realitatea îşi ia Elan
Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea Media, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu nu îl priveşte, fiind o chestiune între Vântu şi procuratură. Întrebat dacă este mulţumit de decizia Tribunalului Bucureşti, care a hotărât vineri ca Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar să fie fi arestaţi preventiv pentru 29 de zile, Sebastian Ghiţă a spus că "nu este vorba de a fi mulţumit".
"Nu mă priveşte, eu nu am niciun rol în această situaţie. Această situaţie nu este între mine şi dânsul (Sorin Ovidiu Vîntu, n.r.), este între procuratură şi dânsul", a spus Sebastian Ghiţă. El a refuzat să facă alte comentarii.
Sebastian Ghiţă: Arestarea lui Vîntu nu mă priveşte. E o chestiune între Vîntu şi procuratură
Facebook, Twitter, Google şi YouTube au fost cucerite, vineri, de cea mai mediatizată nuntă de până acum, cea dintre prinţul William şi Kate, euforia generată de eveniment acaparând şi spaţiul virtual, scrie Mediafax, care citează bbc.co.uk.
Liderul celebrărilor oniline a fost chiar site-ul oficial al monarhiei britanice. Vizitatorii paginii erau direcţionaţi către pagina de Twitter a Clarence House, contul de Flickr al casei regale, pentru fotografii, dar şi, bineînţeles, către pagina de Facebook dedicată nunţii.
Discuţiile despre nuntă au predominat printre utilizatorii Twitter din întreaga lume, nu doar din Marea Britanie. ABC News a pus la dispoziţie imagini de la nuntă pentru dispozitivele mobile, iar YouTube a redifuzat imaginile BBC pe Royal Channel. Acesta din urmă a fost pe locul 23 în topul celor mai vizualizate canale, vineri, după cele dedicate emisiunilor "America's Next Top Model" şi "Top Gear".
Nunta regală a acaparat şi spaţiul virtual: Traficul global pe internet a fost cu 39% peste normal în timpul ceremoniei
Mirela Brebenel (33 ani) va ocupa poziţia de merchandising manager, în cadrul departamentului cu acelaşi nume, parte a diviziei de field marketing a agenţiei Mercury360, scrie DailyBusiness.ro.
Mirela Brebenel are o experienţă de 12 ani în cercetare de piaţă si merchandising. Aceasta a colaborat cu mai multe companii, precum Colgate-Palmolive, Philip Morris, Metro, Carrefour şi L'Oreal.
Mercury360 are un nou merchandising manager
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roYonathan Dominitz, fondatorul Mindscapes şi trainerul care va susţine pe 4 şi 5 mai seminarul "Creative Accelerators", la sediul IAA, crede că industria românească de publicitate a ajuns la faza de maturizare, moment în care trebuie să demonstreze că are capacitatea de a fi creativă din nou, scrie IAA.ro.
Dominitz: Trebuie să demonstraţi că aveţi capacitatea de a depăşi conservatorismul adus de criza economică
Da, abia acum il observ si eu pe acest "la"! Multumesc pentru observatie.
Cu Osama, problema e mult mai complicata. Doar americanii se pot ridica la inaltimea unui asemenea "eveniment".