Includerea postului GSP TV printre cele 36 de televiziuni pe care operatorii de cablu din România trebuie să le retransmită în mod obligatoriu e un lucru bun, însă lucrurile s-au desfăşurat "suspect de intempestiv", a declarat pentru EVZ Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu (ACC), adăugând că postul de sport al trustului Intact a recurs la un "mini-şantaj" mediatic pentru a-şi atinge scopurile.
Publicitate Este vorba de campania prin care GSP TV le sugerează privitorilor să le ceară operatorilor lor de cablu să includă postul în grilă şi care, potrivit lui Petric, a fost demarată înainte de 1 iulie, dată la care GSP TV a devenit liber la retransmisie.
Petric: "Relaţia dintre Antene şi operatorii de cablu a fost întotdeauna una foarte agresivă. În ultimul an, nu s-au dat acorduri pentru Antena 1 şi Antena 3 (libere la retransmisie, n.red.) fără acordurile pentru Antena 2 şi Antena 4 (contra cost, n.red.)".
Directorul executiv al IAB România, Ionuţ Oprea, şi-a anunţat retragerea din această funcţie, dar ramane membru in Consiliul Director al asociatiei ce reuneste principalele companii din domeniul publicitatii online - regii, agentii, furnizori de servicii si publisheri, scriu Hotnews şi Daily Business.
Viitorul director executiv urmeaza sa fie ales de Consiliul Director in conformitate cu noul statut al asociatiei votat la adunarea generala de joi.
Ionut Oprea se retrage din functia de director executiv IAB Romania
Ionut Oprea se retrage de la conducerea IAB
The Economist a lansat o amplă dezbatere despre rolul noilor tehnologii în evoluţia presei. Susţinătorul internetului crede că acesta nu a făcut decât să democratizeze presa, în timp ce combatantul e de părere că noile tehnologii au afectat bunul mers al meseriei, notează Adevărul.
În plin scandal al grupului News Corporation, condus de magnatul Rupert Murdoch, publicaţia The Economist lansează, dintr-o pură coincidenţă, o dezbatere despre cum a transformat internetul presa scrisă şi meseria de jurnalist.
Internetul, prietenul sau duşmanul jurnalismului?
Prima TV lansează în această seară, la 20.30, emisiunea Academia lui Horia, anunţă Evenimentul zilei.
"Academia lui Horia" debutează cu emoţii şi orgolii
Rebekah Brooks, fosta directoare a News International, filiala britanica a grupului Murdoch, a fost eliberata pe cautiune, dupa 12 ore de audieri, anunta AFP, citată de Hotnews. Ea a fost arestata duminica dupa-amiaza de politia londoneza in scandalul interceptarilor telefonice ilegale.
“La miezul noptii, femeia a fost eliberata pe cautiune pana la convocarea sa intr-un comisariat din Londra la sfarsitul lui octombrie", potrivit comunicatului politiei.
Scandalul interceptarilor telefonice: Rebekah Brooks a fost eliberata pe cautiune
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roActorul britanic Jude Law a dat in judecata tabloidul The Sun, parte a grupului de presa controlat de magnatul Rupert Murdoch, acuzand aceasta publicatie ca i-a interceptat convorbirile telefonice pentru a obtine informatii despre viata lui privata, scrie Daily Business.
Jude Law a dat in judecata The Sun, acuzand tabloidul de interceptarea convorbirilor telefonice
Comentarii
N-ai vrea sa se nationalizeze toate trusturile de presa ? Si de ce ne-am opri aici, putem merge mai departe: nimeni sa nu detina o avere mai mare de 10.000 de euro, ca e periculos din punctul tau de vedere !
Ti se pare cunoscut sistemul ? Daca nu, inseamna ca nu ai prins nimic din perioada de pana in '89.
PENIBILI CABLISTI
in fiecare zi se rugau de noi sa cerem dom`le la operatorul de cablu sa bage GSP TV unde nu ai ce sa vezi dar nu conteaza asta, important e sa ceri
cand erau in cardasie cu RDS se vindeau scump, de zici ca ei erau Sky Sport sau ceva de genul, astazi cand nu-i p[relua nimeni se rugau de telespectatori (oare doar cei ai USL sau si cei ai PDL?) sa-i vizioneze, PENIBIL
mai informeaza-te si dup aia, mai vorbim:)
Am observat ca Ardealul are prostii lui, ca orice regiune, iar frustrarile celor ce alcatuiesc marginea societatii din vestul tarii (prostimea acelei zone) au generat povestea cu "miticii".
Carciuma in care trancaneau inainte toti nataraii, toate bazaconiile s-a mutat pe internet.
Si ai vorbit si tu, ca doar si tu esti om cu computer, de ce sa nu vorbesti?