Skip to main content

Stelian Tănase, probleme cu plata serialului Bucureşti, strict secret

 

Publicistul a avut discuţii, la începutul acestui an, pentru neplata unei serii întregi (32 de episoade) din serialul Bucureşti, strict secret.

Publicitate

"Am o înţelegere cu Schwartzenberg să găsească o soluţie să achite datoriile respective. A fost pozitiv în discuţia cu mine. Acum nu ştiu dacă nu au fost numai vorbe, pentru că şi Enache mi-a spus foarte multe vorbe şi Ghiţă, înainte, mi-a spus foarte multe vorbe şi nu s-au ţinut de promisiune", a declarat Stelian Tănase pentru Paginademedia TV.

Declaraţiile integrale, în continuare:


(P) Vrei să explorezi pieţe noi şi mai riscante, dar cu un potenţial de creştere mai mare?

Petrişor Obae: Au fost acele probleme cu plata.

Stelian Tănase: Da. Eu fac un serial, pe care îl continui până astăzi, se numeşte Bucureşti, strict secret. Am făcut 32 de episoade, care s-au dat şi care s-au şi vândut în DVD foarte bine. Am făcut apoi o a doua serie de 32 de episoade, pe care Realitatea TV a uitat să-l plătească până astăzi, când noi doi vorbim. Dar eu am investit, am plătit, eu nu am datorii. Am plătit producător, operator, montaj, muzică, pachetul grafic. Totul e plătit.

Realitatea l-a programat, a luat publicitatea pe el şi mie nu mi-a dat niciun ban, neavând contract cu mine, dar eu consideram că aveam contractul precedent care nu a fost denunţat. M-am gândit că nu trebuie să mai facem pentru al doilea calup un alt contract. Între timp s-a întâmplat ruptura de la Realitatea, au intrat în insolvenţă şi au dificultăţi să-mi dea banii. Cred că nici intenţia de a mi-i da nu este.

Ce faceţi în situaţia aceasta?

Am început să produc. Am o înţelegere cu Schwartzenberg să încerce să găsească o soluţie să achite datoriile respective. A fost pozitiv în discuţia cu mine. Acum nu ştiu dacă nu au fost numai vorbe, pentru că şi Enache mi-a spus foarte multe vorbe şi Ghiţă, înainte, mi-a spus foarte multe vorbe şi nu s-au ţinut de promisiune. Şi Sergiu Toader. Onoarea unui om de afaceri este să-şi ţină promisiunile. El nu are onoare când uită să facă ce a promis.

Schwartzenberg a sesizat dificultatea că eu nu m-am mai dus la Realitatea. Am renunţat. Am spus, domnule Enache, eu sunt în vacanţă, nu suntem certaţi, dar până găseşti o soluţie eu sunt în vacanţă. În momentul când aveţi o soluţie vin cu plăcere.

Şi totuşi aţi revenit la Tănase şi Dinescu.

Am să vă fac o confesiune. M-am întors la emisiune nu pentru că mă înţelesesem cu patronul. A venit fata mea din America, după şapte ani şi a venit chiar în acea vineri şi m-am dus la televizor pentru că mi-a zis Vreau să te văd. Şi m-am dus cu Dinescu să prestez ca să mă vadă fata mea care nu mă văzuse niciodată. Acesta a fost motivul pentru care m-am întors.

După care la câteva zile am avut o discuţie cu Schwartzenberg, care a mers bine. A fost o discuţie normală. Pot să spun sigur că în acest moment în care am început să programez noi episoade din Bucureşti strict secret. Am făcut 70 de episoade, 66 s-au dat şi eu filmez până la 101. După ce termin acest proiect atunci voi avea o discuţie cu patronii de la Realitatea dacă voi continua sau nu în televiziune. Eu cred că nu. Pe de altă parte eu nu vreau să ascund că am oferte şi anul acesta a plouat cu oferte din diverse zone pentru mine.

Vă gândiţi serios la aceste oferte?

Da pentru că nu toate sunt legate de televiziune. Nu vreau să mai moderez un talk-show politic. Nu mă interesează să pun întrebări niciunui ministru. Mă interesează diferite alte proiecte şi au fost televiziuni sau diferite instituţii care fac diverse proiecte în România legate de Bruxelles care mi-au făcut oferte serioase şi foarte bune financiar. Dar am renunţat pentru că vreau să fac Bucureşti, strict secret.

Vreau să termin aceste 101 emisiuni. Eu nu am niciun contract nu Realitatea aşa că pot să plec oricând. Nu sunt un om sărac, nu pot să fiu ipocrit. Pot să-mi permit să nu mai lucrez în televiziune începând de oricând, dar mă interesează să termin Bucureşti, strict secret. Este o epopee a Bucureştiului. Contează ca Bucureştiul să aibă o istorie în imagini.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • luhyj luhyj
    ... penibil, nea stelica... pe de alta parte, ma bucur ca simti si tu pe propria piele ce simteam noi acum vreo 2-3 ani, cind salariilor intrau cu intirziere la realitatea din cauza de vintu, enache, toader, popa... lasa ca la zecile de mii de euro pe care le-ai incasat pentru toate prostiile gen 3plus3 sau tanase si dinica tot esti pe plus...

Trimite un comentariu

sus