AUDIENŢE. Ultimul episod din Pariu cu viaţa, difuzat aseară de Pro TV, a fost depăşit de prima ediţie Te pui cu blondele, prezentată de Dan Negru pe Antena 1.
Blondele lui Negru au fost peste Pariu pe toate targeturile - urban, naţional şi segmentul comercial.
Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, audienţele de aseară, când cele două programe s-au intersectat.
Pariu cu viaţa versus Te pui cu blondele
Ultimul episod din Pariu cu viaţa s-a intersectat, pe toată durata lui, cu o parte din Te pui cu blondele (emisiune ceva mai lungă). Rezultatele:
LA NIVEL NAŢIONAL. Pariu cu viaţa a avut o medie de aproape 950.000 de telespectatori pe minut, la nivel naţional. Pe intervalul serialulului, blondele lui Negru au atras cu aproape 600.000 de români în plus, adică un total de peste 1,5 milioane de persoane pe minut.
LA NIVEL URBAN. Puţin peste jumătate de milion de orăşeni erau în fiecare minut pe Pariu cu viaţa. Şi la nivel urban, Pariul a fost în urma blondelor de pe Antenă, care ţineau pe posst aproape 900.000 de oameni din mediul urban.
SEGMENTUL COMERCIAL. Blondele au prins şi la telespectatorii tineri. Din publicul Pariu cu viaţa, 257.000 de telespectatori pe minut au fost din segmentul comercial 18-49 de ani (4,6 rating pe target). În acelaşi timp, Te pui cu blondele avea, pe Antena 1, o medie de 476.000 de telespectatori în mediul urban.
Audienţa medie a posturilor TV miercuri, 5 iunie, pe intervalul serialului Pariu cu viaţa:
Post | NATIONAL | Post | URBAN |
---|---|---|---|
Antena 1 | 1.532.000 telesectatori pe minut (8,1 rating) | Antena 1 | 897.000 (8,6) |
Pro TV | 943.000 (5) | Pro TV | 503.000 (4,8) |
Kanal D | 917.000 (4,8) | Antena 3 | 406.000 (3,9) |
Acasa TV | 808.000 (4,3) | Kanal D | 397.000 (3,8) |
Prima TV | 559.000 (2,9) | Prima TV | 345.000 (3,3) |
Te pui cu blondele s-a întins pe aproximativ două ore. Cifrele de audienţă pe toată emisiunea sunt apropiate de cele înregistrate pe intersecţia cu Pariu cu viaţa.
Media Te pui cu blondele, pe toată emisiunea:
NAŢIONAL - 1.276.000 de telespectatori pe minut (6,7 rating)
URBAN - 803.000 (7,7)
COMERCIAL - 405.000 telespectatori între 18 şi 49 de ani (7,3 rating pe target)
Comentarii