„Aveam fix trei lei în buzunar”, îşi aminteşte Dragoş Grigoriu, proprietarul Tempo Advertising, prima zi din publicitate. Acum 20 de ani, publicitarul se ducea la primul interviu la Graffiti, agenţia lui Cristi Burci (patronul Adevărul de acum).
După primul interviu, s-a dus „cu tupeu” la Restaurantul Odobeşti. „Am cerut să vină patronul, i-am zis că-i fac cea mai tare campanie de publicitate”, povesteşte Grigoriu într-un dialog cu jurnalistul Petre Barbu.
Nu a ieşit nimic cu Odobeşti. Lângă restaurant era sediul Altrom. Grigoriu a mers pe aceeaşi „placă”, dar cu succes:
„Aveau faxuri, cântare electronice... Şi am făcut acelaşi lucru ca la Odobeşti. Aveam deja tupeu. Am intrat şi am zis, la fel, să vină patronul la mine! Şi a venit Puiu Popoviciu. I-am zis acelaşi text.” „A fost semnat un contract foarte mare”, spune Grigoriu.
Interviul cu Dragoş Grigoriu va apărea în volumul Primul an de publicitate.
FOARTE IMPORTANT. Puteţi sprijini apariţia cărţii prin intermediul portalului de crowdfunding we-are-here.ro.
SUSŢINEŢI VOLUMUL PRIMUL AN DE PUBLICITATE! Intraţi şi susţineţi un volum “despre „epoca de piatră” a publicităţii româneşti”, după cum spune autorul, AICI.
Dragoş Grigoriu: "O vecină m-a rugat să o însoţesc la un interviu la Graffiti". Ea a picat, el s-a angajat
Dragoş Grigoriu: În blocul în care stăteam, în Colentina, aveam o vecină care era studentă la ASE. Era de undeva de loc din Câmpina. Şi într-o zi, m-a rugat s-o însoţesc la un interviu. Trebuia să se ducă la o firmă, Graffiti, la unul, Burci. Şi m-am dus acolo cu ea... Mi-am pus şi eu haina frumoasă pe mine, mi-am luat o geantă diplomat care n-avea nimic înăuntru...
Ce-ai făcut cât a fost fata la interviu?
Dragoş Grigoriu: Cât am aşteptat-o, am descoperit pe o masă nişte foi dactilografiate, cu antetul Graffiti şi cu un fel de logo, arătând desenat un tânăr care scria „Graffiti” pe un zid de cărămizi. Sub acest logo era scris un titlul: „Oferta noastră”. Sub titlu, pe o coloană, erau scrise „preţurile TVR” şi pe altă coloană, „preţurile Graffiti”.
Ai înţeles din prima ce reprezentau acele preţuri?
Dragoş Grigoriu: Am înţeles că este vorba de anunţuri de publicitate. Dar a venit la mine un domn în vârstă, despre care am aflat apoi că era contabilul firmei, domnul Diamandi, care mi-a spus că acolo sunt scrise preţurile anunţurilor de publicitate la televiziune. Atunci, l-am întrebat ce câştigă cel care aduce clienţi şi domnul Diamandi mi-a spus că „ia un comision”. Nu mai ţin minte cât mi-a spus, opt la sută, ceva de genul ăsta. M-am uitat mai bine pe foi şi am observat că „preţurile TVR” era de vreo trei ori mai mari decât „preţurile Graffiti”.
Preţurile erau exprimate în lei sau dolari?
Dragoş Grigoriu: Cred că mai degrabă erau în dolari, dar nu sunt sigur. Şi mi-am zis: „Dacă astea sunt de trei ori mai ieftine, cred că este uşor să vinzi!”. Şi l-am întrebat pe domnul Diamandi dacă pot să iau acele hârtii şi mi-a spus că da, pot! M-am mai uitat peste hârtii până a ieşit fata de la interviu. Mai târziu aveam să aflu că nu luase interviul.
Am intrat cu tupeu la Odobeşti şi am cerut să vină patronul
După ce Ilona a ieşit de la interviu ce-aţi făcut?
Dragoş Grigoriu: Ne-am întors cu troleibuzul până la Calea Moşilor. Ea s-a dus acasă, iar eu am rămas pentru că am văzut firma luminoasă a restaurantului Odobeşti. Pe vremea aceea, Odobeşti era un restaurant select, cu program de cabaret, cu balerine, cu ţinută, cu clienţi de supercalitate.
Şi de ce n-ai însoţit-o pe fată?
Dragoş Grigoriu: Eu aş fi dus-o pe fată, dar îţi dau cuvântul meu de onoare că singurii mei bani în buzunare, în acel moment, erau trei lei. O monedă de trei lei, pe care o economisisem de la metrou. Unde să duc fata cu trei lei?
Erai panicat pentru că nu aveai bani?
Dragoş Grigoriu: Da, aveam un sentiment de nelinişte şi nesinguranţă. În faţă la restaurantul Odobeşti, mi-am zis: „Dacă nu intri acum şi nu ai tupeu, atunci o să rămâi aşa şi o să tragi de trei lei!” Şi am intrat şi am cerut să vină patronul. Cei de la recepţie m-au întrebat ce vreau de la patron, iar eu le-am spus că vreau să-i fac cea mai tare campanie de publicitate... (Râde.) Exact aşa, cea mai tare campanie!
A venit patronul cu două femei superbe, în haine de blană: acum mergem la teatru, dar vino la nouă să discutăm
Chiar aşa ai spus: „campanie de publicitate”?
Dragoş Grigoriu: Da, „campanie de publicitate”. L-au chemat pe patron, care era Alexandru Răducan (om de afaceri, patronul firmei Sanca, implicat în afacerea Bancorex – nota red.). Răducan a apărut de braţ cu două femei superbe, îmbrăcate în haine de blană şi care răspândeau nişte parfumuri ameţitoare. În uşa restaurantului, i-am spus că vreau să-i fac o campanie de publicitate. El mi-a spus că, uite, noi mergem la teatru, dar tu vino aici la ora nouă şi discutăm. Şi a dat dispoziţie ca să fiu pus la masa lui, la ora nouă. Am plecat. Eram deja ameţit.
Dar despre ce-aţi vorbit?
Dragoş Grigoriu: I-am criticat corpul de balet, meniul, aranjarea meselor, barul, totul. Avea multe afişe cu Bastos. Eu văzusem la Graffiti afişe cu Kent şi i-am spus atunci că Bastos nu e bun, trebuie pus Kent! Mă mir şi acum de ce nu m-a dat afară de atâtea critici! (Râde.) Mi-a dat omul de mâncare şi m-a trimis cu maşina acasă pe la miezul nopţii, dar i-am promis că am să-i aduc nişte oameni să vorbim despre publicitate.
N-a rezultat niciun contract (...) dar mă duceam şi mâncam acolo şi îmi era foarte bine
Pe cine i-ai adus?
Dragoş Grigoriu: Nu mai ştiu. Cred că l-am adus a doua zi pe Paul Radu (fondatorul Plus Advertising, viitoarea agenţie Ammirati Puris Lintas, în prezent Lowe România, nota P.B.) I-a povestit despre publicitate, dar n-a rezultat niciun contract. Pe scurt: o săptămână de zile am mers dimineaţa, la prânz şi seara la Odobeşti. Ajunsesem mâna dreaptă a patronului. Nu ştiu dacă l-am cucerit sau nu, dar mă duceam şi mâncam acolo şi îmi era foarte bine.
Şi după ce mâncai ce făceai?
Dragoş Grigoriu: În acelaşi timp eram foarte îngrijorat: deşi n-a ieşit nimic cu publicitatea, prietenia asta chiar merge, dar nu pot să întind pelteaua prea mult. Am reuşit să-i tapetez barul cu Kent, deşi patronul s-a plâns că reclamele cu Bastos i le adusese însuşi ambasadorul Belgiei. „Dă-l încolo de Bastos!” – i-am zis şi am pus Kent. Deja cei de la Graffiti îmi dăduseră materiale de promovare cu Kent. I-am decorat cu Kent şi buticul lui din colţul străzii. Atunci am observat că lângă Odobeşti se afla un magazin care se numea Altrom. Şi mi-am zis, ia să fac la Altrom acelaşi lucru pe care l-am făcut la Odobeşti!
Mi-am zis, ia să fac la Altrom acelaşi lucru pe care l-am făcut la Odobeşti
Era tare firma Altrom în acea vreme.
Dragoş Grigoriu: Da, aveau faxuri, cântare electronice... Şi am făcut acelaşi lucru ca la Odobeşti. Aveam deja tupeu. Am intrat şi am zis, la fel, să vină patronul la mine! Şi a venit Puiu Popoviciu (om de afaceri în domeniul imobiliar – nota P.B.) I-am zis acelaşi „text”: vă fac cea mai tare campanie de publicitate! M-a ascultat puţin şi m-a invitat la sediul Computerland, care se afla pe Dorobanţi. Atunci, m-am dus la Graffiti şi l-am luat pe Paul Radu, care ştia businessul, şi a fost semnat un contract foarte mare.
Interviul cu Dragoş Grigoriu va apărea în volumul Primul an de publicitate.
FOARTE IMPORTANT. Puteţi sprijini apariţia cărţii prin intermediul portalului de crowdfunding we-are-here.ro.
SUSŢINEŢI VOLUMUL PRIMUL AN DE PUBLICITATE! Intraţi şi susţineţi un volum “despre „epoca de piatră” a publicităţii româneşti”, după cum spune autorul, AICI.
Printre cei interveviaţi în această carte sunt:
• Bogdan Enoiu (McCann-Erickson) – fost inginer IMGB.
• Cristian Burci (Graffiti BBDO) – mic afacerist în SUA.
• Radu Florescu (Saatchi&Saatchi) – om de afaceri în SUA.
• Mihail Vârtosu (Grey Advertsing) – fost profesor la Politehnica din Bucureşti şi funcţionar în Ministerul Afacerilor Externe.
• Ioana şi Ştefan Iordache (Leo Burnett) – foşti ingineri.
• Gabriel Faflei (Monopoly Media) – fost handbalist la Dinamo.
• Adrian Drăghici (RomKU) – fost inginer pe platforma Pipera.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii