Skip to main content

EXCLUSIV. Cheloo, peste 500 de reclamaţii primite la CNA: „Instigă la violenţă verbală asupra comunităţii gay”

 

Cheloo

Publicitate

UPDATE. Numărul reclamaţiilor împotriva lui Cheloo, jurat la X Factor, a ajuns la 700.

Curg plângerile împotriva lui Cheloo, jurat la X Factor, după reacţiile acestuia la adresa unui concurent. Până la ora redactării acestui articol, peste 500 de reclamaţii au fost primite la CNA, la nici 48 de ore de la difuzarea emisiunii X Factor.

Reclamaţiile curg de la o oră la alta. Sunt 500 de reclamaţii şi continuă să curgă, a spus Laura Georgescu pentru paginademedia.ro. Reamintim că în ediţia X Factor de duminică, Cheloo i s-a adresat unui concurent, Paulo Lagana, care şi-a recunoscut orientarea sexuală, spunându-i „Ai cântat, eu dispreţuiesc tot ceea ce eşti, ce reprezinţi şi ţara asta te va trimite acasă cu siguranţă”.

Câteva fragmente din plângerile primite: 

  • „Felul în care Cheloo se adresează participantului este jignitor, defăimător şi umilitor la adresa lui, a sexualităţii, ţării de origine şi a modului în care el îşi exprimă sexualitatea (prin îmbrăcăminte), iar o cauză medicală (dioptriile) nu ar trebui luată în derâdere sau batjocorită şi în niciun caz pe un post naţional. prin comportamentul lui, instigă la violenţă verbală asupra comunităţii gay”.
  • „Vă solicit să sancţionaţi postul Antena 1 şi a domnului Cătălin Ştefan Ion (Cheloo) pentru incitare la ură pe considerente de orientare sexuală”.
  • „Difuzarea acestor declaraţii homofobe contravine art 40 din legea audiovizualului care interzice difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură, pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală”
  • „Sunt declaraţii homofobe, discriminatoare”
  •  „Aveţi verticalitate şi fiţi obiectivi”.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Florin Florin
    Nu pot crede asa ceva=))) ar fi culmea sa se nasca in familii homosexuale=)) poti sa scrii cat vrei, deja ne-ai dovedit gradul tau de inteligenta.
  • Andante Andante
    Clar ! Daca mi se va oferi posibilitatea am sa il trimit pe papagalul italian acasa prin votul meu. Si nu am nimic cu orientarea sexuala e fix problema lui cum si unde si-o trage insa canta prost si pe langa asta tine sa atraga atentia asupra lui ...Deci MARS acasa !
  • Saccis Saccis
    Respect Cheloo....Amenda am sa ti-o platesc! Esti un adevarat
  • PoateSuntEuMaiProst PoateSuntEuMaiProst
    Gay, hetero, Cheloo homofob sau nu, in remarca lui nu exista nimic homofobic. Nu poate fi dovedit, pe vreo cale, ca atunci cand spunea ca "dispretuieste ceea ce candidatul reprezinta" se referea la orientarea lui sexuala, si nu la un gusturile lui in materie de muzica, spre exemplu. Ca idee, Cheloo are mai multe melodii in care critica muzica de duzina (tip Lady Gaga), asa ca este o asumptie legitima sa credem ca se referea la fel de bine la faptul ca e o oaie din miile de mega-fani Gaga.

    Ce voia sa spuna Cheloo cu adevarat, doar el stie, insa ce este 100% CLAR e ca afirmatia aia nu contine termeni homofobici.
  • Caramel Caramel
    Si, final, ce mai tura - vura? Dragi gay de pe aceasta pagina, de ce incercati sa va bagati cu de-a sila pe gatul nostru? N-o sa gasiti simpatie, intelegere sau, si mai rau, alinare in randul heterosexualilor romani. Fiecare cunoastem cate un gay simpatic. Dar in primul rand e gay. Si-apoi simpatic. Exista si homosexualitate conjuncturala si noi stim si nu ne dorim asta pentru copiii nostri, carora ar putea sa le treaca prin cap sa incerce si asa ceva. Altfel, Paolo e un gay dragutz. Daca nu era ostentativ in vestimentatie si nu-si declara orientarea sexuala - ceea ce ar fi si trebuit sa faca, nici Cheloo n-ar fi spus ce-a spus.
  • Joanie Joanie
    Hai zau bogdane! adica tu daca te duci sa participi la x factor cu talentul tau muzical, te duci ca sa iti gasesti perechea, esti retard?
  • Joanie Joanie
    Aloooo, ce parada a facut baiatul? A cantat si s-a comportat normal, ce vezi mare parada in asta? Nu cumva Cheloo asta ar fi trebuit sa se axeze numai pe calitatile de artist ale baiatului si nu pe altceva??
  • Caramel Caramel
    Emisiunea a fost in direct. Prima gala din direct. Asta este opinia lui Cheloo despre homosexuali. Noua, romanilor, nu ne plac homosexualii, pot sari toate asociatiile din lume, aici nu vor fi niciodata acceptati gay-ii. Oricat scandal artificial se va crea pe marginea acestui subiect, majoritatea romanilor ii vor da dreptate.
  • danut danut
    angelin,dragu tati,du-te ma de iti ia pastilele si nu te mai uita dupa ce zice nenea "chelu" ca e prea praf(stii tu de ce).
  • danut danut
    Du-te la loc.Stai jos!!!Esti praf!!!
  • danut danut
    copii nu o sa fie gay daca nu se nasc asa,de cite ori trebuie sa ti se spuna ca homosexualitatea nu e o alegere,e cum se naste un om!!!
  • danut danut
    da asta trebuie sa zica "chelu" ca e k,poate chiar sa-i gaseasca o pereche.De ce tu ca si hetero ai drepturi si ei nu ar avea?Cum poti fi atita de ipocrit?Cind la tv au aparut acele 2 fete,surori,care ziceau ca sunt lesbi nimeni nu s a deranjat de alea( desi e mai mare buba ca sunt surori!!!!!) acuma ca un gay apare si vrea sa cinte toti se sesizeaza ca e scirbos,ca e asa si pe dincolo.Si mie imi e scirba de cei care sunt limitati si prosti dar ce pot sa fac?Merg mai departe.
  • anna anna
    bai...angelin(ce nume de gay)! eu n-am vazut in viata mea gay care sa se pupe pe strada. nici la noi si nici pe unde am fost(si am fost in multe locuri). am vazut prin olanda niste fete care se tineau de mana. dar am vazut sute de hetero care se sarutau in public de ti se intorcea stomacul pe dos. de ce "astia normali" au dreptul sa isi bage limbile in gura in public de ti se face scarba? o limba in public+o limba in public= scarbosenie indiferent de sex. si 99 la suta dintre homosexuali se nasc in familii heterosexuale. asa ca mai bine nu ai comenta ca nu se stie cu cine vine de mana copilul tau pe care nu l-ai lasat sa se uite la tv.
  • anna anna
    exact. sunt hetero, dar cand aud de biserica...imi vine sa vomit. plus ca am prieteni gay care merg la biserica. adica daca esti gay nu poti crede in ceva sau cineva?
  • bogdan bogdan
    nu o sa accept niciodata dezorientarile astea sexuale mai ales exprimate in pubilc.acuma PAOLO asta ce vroia sa isi gasesasca jumatatea prin intermediul unei emisiuni?si ce trebuia sa ii spuna cheloo ca e ok ce face el fiind atat de ostentativ.

Trimite un comentariu

sus