Skip to main content

CNA, nicio decizie în cazul linşajului la adresa jurnaliştilor. S-au făcut propuneri, dar nu au trecut

 

CNA

După mai bine de patru ore de discuţii pe tema linşajului de la Antena 3 la adresa mai multor jurnalişti ( printre care Robert Turcescu, Andreea Pora, Mirecea Marian şi Ion Cristoiu), CNA a rămas nehotărât. Propunerile de sancţiuni au fost oprirea emisiei 10 minute (Narcisa Iorga), amendă de 50.000 de lei (Lorand Turoş) şi somaţie (Radu Călin Cristea). Dar membrii CNA nu s-au înţeles la vor asupra niciuneia dintre propuneri, aşa că subiectul a fost lăsat pentru săptămâna viitoare.

Propunerea de oprire a emisiei timp de 10 minute a adunat trei voturi (Florin Gabrea, Narcisa Iorga şi Valentin Jucan), cea de 50.000 de lei a avut două propuneri (Laura Georgescu şi Lornd Turoş), iar somaţia a fost votată de cinci membri (Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea, Monica Gubernat şi Christian Mititelu). Pentru ca o propunere să treacă trebuie să aibă minimum şase voturi.

Mirela Bomboe, reprezentantul postului:

  • Absolut toate sesizările legate de această emisiune folosesc termenul de linşaj mediatic. Ar fi interesant de verificat din ce zonă provin aceste reclamaţii şi dacă nu sunt venite dintr-o anumită direcţie.
  • Dincolo de aceste aspecte sunt invocate dreptul la viaţă personală şi demnitatea umană.
  • După cum aţi putut viziona, am asistat la un demers jurnalistic justificat de aspecte de interes juridic, toate aceste aspecte fiind dovedite cu imagini, declaraţii, luări de poziţie ale celor semnalaţi în acele materiale. Toate informaţiile prezentate au fost dovedite, toate opiniile prezentate au avut o bază factuală puternică.
  • Jurisprudenţa europeană spune că demersul jurnalistic este justificat chiar dacă ofensează o anumită personă
  • Este o premisă greşită să vorbeşti despre faptul că este o interdicţie de a discuta procese penale. În cazul de faţă după cum aţi putut observa chiar persoane din interiorul justiţiei îşi permit să ia poziţie faţă de cauze în curs.

Valentin Jucan – pornind de la afirmaţia dumneavoastră, există probe pentru afirmaţia potrivit căreia preşedintele CNA este sluga lui Victor Ponta (afirmaţie făcută de Mircea Badea în emisiunea Sinteza zilei). Care este proba pentru care s-a spus aşa ceva? Aveţi probe? Sau în ce sens este slugă.

Mirela Bomboe – Este o opinie a jurnalistului. Este opinia lui.

Valentin Jucan – Să-i transmiteţi că este o opinie greşită. Dânsa nu este sluga nimănui.

După această afirmaţie, preşedintele CNA, Laura Georgescu, a decis să părăsească sala.

Valentin Juncan – Dacă eu spun că dumneavoastră sunteţi o nemernică, spun că este opinia mea?

Mirela Bomboe – Este opinia dumneavoastră.

Valentin Juncan – Evident că nu v-aş face aşa ceva şi nu am spus niciodată aşa ceva.

Mirela Bomboe – Nu mă deranjează deloc.

După schimbul de replici dintre Valentin Jucan şi Mirela Bomboe, mai mulţi membri au părăsit sala, iar şedinţa a rămas fără cvorum. Şedinţa a intrat în pauză de o oră, după care s-a revenit la subiect.

Mirela Bomboe – Îmi pare rău că nu mai participă şi domnul Jucan. Dumnealui mă întreba despre afirmaţia domului Mircea Badea cu referire la persoana dumneavoastră că aţi fi sluga lui Ponta. Mircea Badea a exprimat o opinie într-o emisiune referitoare la o persoană publică, cu referire la activitatea respectivei persoane. Eu nu sunt persoană publică, eu sunt avocat şi reprezint punctul de vedere al clientului meu şi faptul că m-a făcut netrebnică reprezintă o jignire la adresa mea.

Laura Georgescu – Accept dreptul la opinie al unui realizator TV, fie el şi invitat. Cu privire la afirmaţia domnul Jucan vă cer public scuze în numele Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Mirela Bomboe despre „montajele” cu jurnaliştii –

  • Este un procedeu, se practică. A fost un material cu tentă umoristică. Au existat acele sunete care s-au suprapus peste acel material.
  • Faptul că aceste imagini sunt prezentate, nu înseamnă că e un linşaj mediatic sau fapte de acest fel. După cum aţi putut observa, din imaginile prezentate anterior, parte din aceşti jurnalişti au provocat un demers. Aţi văzut jignirile şi postările dumnealor, ca atare nu poţi spune că ai fost jignit. Nu s-a folosit un limbaj sau vocabular cu ţintă directă, individualizând persoana. Este un discurs general asupra unei categorii de persoane, despre care se vorbea, de genul propaganda băsistă, deci nu se poate vorbi de un prejudiciu de imagine, întrucât ea nu este individualizată.
  • Ceea ce v-am spus şi mai devreme, toată această emisiune şi materiale prezentate au fost în jurul unor subiecte de interes public justificat având în centru persoane cu demnitate publică, persoane care au făcut anumite afirmaţii. Vorbim de jurnalişti care aşa cum se precizează în reclamaţii adresate se consideră formatori de opinie.

Lorand Turoş - Este pus sub semnul întrebării tot statul de drept când spuneţi că o autoritate judiciară are o activitate ilegală. Se generalizează. E normal să se aducă critici asupra unor persoane dacă chiar e cazul. Voi spuneţi că de jos până sus tot sistemul e ticălos. Se pune sub semnul întrebării tot sistemul. Eu nu cred că e o părere să spui „activitatea e ilegală”, este spusă ca un fapt nu ca o opinie.

Mirela Bomboe – S-a exprimat o opinie pornind de la o ieşire a unui procuror. Jurnalistul şi-a permis să spună o opinie la adresa unui procuror.

Lorand Turoş - Sunteţi sigură că pe micile ecrane trebuie dovedită o nevinovăţie? Cred că trebuie să fie anumite limite. Dacă vorbiţi despre judecăţi de valoare, consider că trebuie să existe critici, dar să spui că toată instituţia funcţionează ilegal şi că toţi sunt ticăloşi, nu mi se pare că este normal şi nu se încadrează la libera exprimare.

Christian Mititelu – Vreau să obiectez la folosirea repetată a termenului de demers jurnalistic. Nu înţeleg de ce-l numiţi jurnalistic. Pentru mine un jurnalist nu poate fi numit cineva care-şi pierde orice facultate critică. Devine fanatic, nu mai e jurnalist, devine propagandist. Ce vedem noi e un război dintre două tabere de propagandişti. Nu cred că mai putem vorbi de jurnalism în condiţiile în care se face acest schimb de acuzaţii şi de insulte în funcţie de simpatiile politice.

Laura Georgescu – Cine vorbeşte pe montajul cu Andreea Pora . Cine era vocea care încerca să spună „suge....rează"?

Mirela Bomboe – Eu am văzut materialul data trecută. Nu ştiu să vă răspund la întrebarea aceasta. Nu ştiu a cui este vocea, montajul este făcut din mai multe emisiuni.

La această întrebare s-a răspuns din zona publicului, că ar fi vorba despre vocea lui Mădălin Voicu.

După prezentarea Mirelei Bomboe, au urmat reprezentanţi ai ONG-urilor, Ioana Avădani (CJI), Gelu Trandafir (Freedom House), Andrei Cornea (Grupul pentru Dialog Social). Christian Mititelu a contestat prezenţa ONG-urilor în faţa CNA întrucât consideră că aceştia ar face presiuni asupra membrilor.

Ioana Avădani – Îmi pare rău că se crede că am încerca să influenţăm pe cineva în vreo direcţie. Singura noastră dorinţă este să punem CNA în situaţia de a funcţiona. Până la sesizarea noastră, CNA nu luase în discuţie acest subiect. În această conjunctură, discuţia profesională nu este suficientă. Sunt de fapt două direcţii: una este reacţia personală a celor vizaţi, iar a doua este CNA-ul. Sesizarea noastră nu a avut ca scop decât să stârnească o decizie în CNA.

Dezbateri după plecarea celor audiaţi.

Narcisa Iorga, membru CNA

  • Ce am văzut în şedinţa de astăzi şi în şedinţa trecută, personal am vizionat în direct, de aceea în şedinţa de săptămâna trecută am catalogat ca fiind fără precedent. Toate aceste aspecte pe care le-am văzut pe parcursul celor două şedinţe, s-au întâmplat într-o singură emisiune. Audienţa acestei emisiuni a fost de un minim de 2,7 şi un max de 4,6, pe sferturi de oră.
  • La o aud aşa mare vă daţi seama ce cred telespectatorii? Că aşa ceva este permis, în relaţia cu membrii familie, cu oamenii de pe stradă.
  • Din punctul meu de vedere sunt încălcare demnitatea umană şi dreptul persoanei la imagine, nu o să mă mai refer deloc la celelalte deziderate jurnalistice.
  • Limitele libertăţii de expresie merg până unde aduc prejudicii drepturilor altor persoane. În situaţiile pe care le-am văzut astăzi şi în şedinţa de marţi, eu nu mai pot accepta nicio scuză prezentată de reprezentantul postului sub forma libertăţii de opinie şi nu pot accepta nici trimiteri la jurisprudenţa CEDO.
  • În această emisiune, am văzut atacuri la adresa unor jurnalişti, a unor judecători şi procurori. Din punctul meu de vedere, toţi au fost supuşi unui tratament inadmisibil unei televiziuni care a obţinut o licenţă.
  • Ce s-a întâmplat cu privire la Andreea Pora nu are niciun fel de limită.
  • Postul este campion la denigrare şi propagandă.

Narcisa Iorga a propus afişarea textului sancţiunii timp de 10 minute.

La rândul său, Radu Cxălin Cristea a propus o somaţie, considerând că era responsabilitatea Andreei Pora cum se exprimă în spaţiul public. Cristea făcea referire la imaginile în care Pora a fost prezentată mâncând.

Radu Calin Cristea: „Privitor la Andreea Pora - şi nu cred că pot fi suspectat de afirmaţii rău-voitoare despre ea - în momentul în care în mai toate studiourile TV semeni vânt, culegi furtună.  În clipa aceasta nu poţi să nu te aştepţi la o reacţie nu similară, ba chiar disproporţionată din partea cealaltă.”

Christian Mititelu: Cred că dăm o importanţă nemăsurată unei emisiuni care ce e de fapt? Un conflict între două sau câteva posturi. Asta avem, două orientări care trag unul în celalalt. Nu cred că trebuie să intrăm în acest joc. Am şi spus, eu nici nu-i consider jurnalişti pe cei care fac aşa ceva, sunt propagandişti.

A treia propunere a venit din partea lui Lornad Turoş, de amendare a postului cu suma de 50.000 de lei.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ana ana
    D-le Cristian Mititelu una e sa ai pareri diferite politic si alta e sa-ti bati joc de aspectul fizic al unei persoane numai ca nu e de acord cu tine.Nu toata lumea e asa frumoasa ca Gadea ,Bogdan Chiriacsi Dana Grecu.E asa greu de priceput?Cu sau fara CNA totuna.Mai bine ati disparea si cu ocazia asta faceti si economie la buget.Parerea mea.
  • laur laur
    dar pe andreea pora nu o interzice CNA-ul? e extraordinar de toxica. Sefa aia de la CNA s-a legat de Bianca Dragusanu ca n-are dictie pentru a fi moderatoare, dar Pora are dictie pentru a fi invitat permanent?
  • alex alex
    Adi,sunt vanduti numai anumitor televiziuni.Oricum,ai dreptate.CNA este o RUSINE!!!!
  • Andrei Andrei
    CNA nu are curajul nici sa maraie la stapanul sau, Antena 3.
  • Adi Adi
    CNA este o RUSINE nationala !!! Pentru ce vedem la televizor, cu permisiunea acestor indivizi care sunt VANDUTI televizunilor ,ar trebui trimisi in puscarie!

Trimite un comentariu

sus