Serialele de la Pro TV, Las Fierbinţi şi O săptămână nebună, au început sezonul în forţă. Postul din Pache Protopopescu a condus seara de joi cu audienţa înregistrată de cele două producţii româneşti, difuzate în intervalul 20.30 - 22.30.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa înregistrată de Pro TV cu cele două seriale la început de sezon.
Las Fierbinţi, aproape trei milioane de telespectatori în fiecare minut
NAŢIONAL. Noul sezon al serialului de comedie a condus pe toate targeturile. La nivel naţional, producţia a avut aproape trei milioane de telespectatori în fiecare minut, de aproape trei ori mai mulţi decât Antena 1, care a difuzat o comedie romantică: Vrei să te însori cu mine?
URBAN. La oraşe, Las Fierbinţi a avut 1,5 milioane de privitori, în timp ce Antena 1 era urmărită de 685.000 de persoane. Locul al treilea a fost al postului Naţional TV, care a difuzat un serial indian, Suflete pereche.
COMERCIAL. Pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani, serialul de comedie a fost urmărit de aproape un milion de persoane. Antena 1, ocupanta locului doi, a avut 426.000 de privitori.
Audienţa posturilor TV de joi, 13 noiembrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 21.30):
Post | URBAN | Post | NATIONAL |
---|---|---|---|
Pro TV | 1.540.000 de persoane (14,7 rating) | Pro TV | 2.958.000 (15,6) |
Antena 1 | 685.000 (6,5) | Antena 1 | 1.014.000 (5,3) |
National TV | 377.000 (3,6) | Acasa | 770.000 (4) |
Acasa | 344.000 (3,3) | National TV | 691.000 (3,6) |
Antena 3 | 322.000 (3,1) | Kanal D | 576.000 (3) |
O săptămână nebună, cu Paul Ipate, aproape două milioane de telespectatori
Noul serial Pro TV, cu Paul Ipate şi Horaţiu Mălăele în distribuţie a condus de asemenea în audienţe, dar cifrele au fost ceva mai mici decât ale serialului Las Fierbinţi.
NAŢIONAL. Serialul de pe Pro a fost urmărit în fiecare minut de aproape două milioane de telespectatori din întreaga ţară. pe acelaşi tronson, Antena 1 avea 1,2 milioane de privitori. Postul de ştiri Antena 3 a urcat pe locul trei, după ora 21.30, cu o medie de 598.000 de telespectatori.
URBAN. Pro TV a avut la oraşe o medie de 972.000 de telespectatori. Pe acest tronson, Antena 1 a fost la mică distanţă de Pro TV, cu o medie de 871.000 de privitori. Antena 3 a avut locul trei şi la oraşe, fiind urmărit de 402.000 de persoane.
COMERCIAL. Pe publicul cu vârste între 18 şi 49 de ani, serialul cu Paul Ipate a fost urmărit de aproape 700.000 de persoane. Locul al doilea a fost al Antenei 1, cu o medie de 561.000 de privitori.
Audienţa posturilor TV de joi, 13 noiembrie, pe intervalul O săptămână nebună (21.30 - 22.30):
Post | URBAN | Post | NATIONAL |
---|---|---|---|
Pro TV | 972.000 (9,3% rating) | Pro TV | 1.905.000 (10) |
Antena 1 | 871.000 (8,3) | Antena 1 | 1.238.000 (6,5) |
Antena 3 | 402.000 (3,8) | Antena 3 | 598.000 (3,1) |
Kanal D | 306.000 (2,9) | Kanal D | 589.000 (3,1) |
Acasa | 251.000 (2,4) | Acasa | 507.000 (2,7) |
Tu trebuie sa intelegi la fel si ceilalti fani Intact ca PRO TV nu are concurenta in randul televiziunilor comerciale si asta pentru ca acest public tanar este cel atasta de statia din Pacheprotopopescu. Pentru acest public 18-49 Antena 1 ar da orice dar nu pot mai mult si asta din simplul motiv ca publicul atasat de postulu Intact este unul
preponderent in varsta si spun asta fara sa-i jignesc pe cei in varsta!
Antena 1 tot incearca sa isi atraga acest public de mult timp dar nu a reusit. Ba mai mult abea de la sfarsitul anului trecut au anunat oficial si ei ca noul target al statiei va fi comercial 18-49 dar e greu sa scapi de cei care sunt atasati de tine peste noapte.