Radio România a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că a depus la Parlament o petiţie care ar fi "semnată de 1.000 de angajaţi" ai radioului pentru a-l demite pe Adrian Moise din Consiliul de Administraţie.
Adrian Moise este unul dintre cei doi reprezentanţi ai salariaţilor în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).
Potrivit comunicatului de presă, scrisoarea cu semnăturile angajaţilor SRR a fost trimisă luni (10 februarie) Preşedintelui Senatului României, al Camerei Deputaţilor, Primului Ministru precum şi către Comisiile de cultură din Parlament.
"Această acţiune fără precent în istoria mediilor publice din România a fost determinată de seria de calomnii, atacuri la adresa insituţiei, acţiuni rău intenţionate, tendenţioase, ameninţări şi răfuieli pe care Adrian Moise le practică de mai bine de un an şi care au dus la prejudicierea imaginii publice a acestei instituţii", se arată în comunicatul de presă al Radio România. Comunicatul complet al radioului public poate fi citit pe site-ul www.romania-actualitati.ro.
ActiveWatch cere publicarea listei prin care angajaţii vor să-l înlăture pe Adrian Moise
Astăzi, ActiveWatch reclamă faptul că "spaţiul de emisie şi site-ul instituţiei" au fost folosite de conducerea SRR "pentru a mediatiza această iniţiativă îndreptată împotriva unui membru al CA".
"Dacă acestea sunt standardele editoriale ale instituţiei, ne-am fi aşteptat ca şi scrisorile de protest şi demersurile lui Adrian Moise împotriva lui Ovidiu Miculescu, să fi beneficiat şi să beneficieze de aceeaşi expunere. Considerăm că, prin difuzarea acestor ştiri, conducerea SRR continuă campania de hărţuire şi intimidare a lui Adrian Moise", se arată într-o scrisoare deschisă trimisă de ActiveWatch, astăzi, Comisiilor parlamentare de cultură şi preşedintelui director-general (PDG) al SRR, Ovidiu Miculescu.
Organizaţia de media cere publicarea listei cu semnăturile celor 1.000 de angajaţi pentru a "înlătura suspiciunea" că acest demers al angajaţilor este "un instrument de presiune asupra Parlamentului" pentru a-l înlătura pe Adrian Moise din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR.
"Cerem conducerii SRR şi Comisiilor parlamentare de cultură, arte şi mass media să facă publică adresa înaintată de salariaţii SRR Parlamentului şi lista semnăturilor din această listă, astfel încât să fie eliminat orice dubiu privind onestitatea demersului", spune ActiveWatch, astăzi, într-o scrisoare deschisă.
Scrisoarea completă a organizaţiei ActiveWatch poate fi citită AICI.
Adrian Moise, pentru Paginademedia.ro: „Dacă mă vor da afară o vor face pe considerente politice”
"Această listă este o făcătură a lui Ovidiu Miculescu (preşedintele director - general al radioului public - n.r.). Angajaţii au fost obligaţi să semneze, fiind ameninţi că vor fi daţi afară dacă nu vor face acest lucru. Am colegi care m-au sunat şi mi-au spus că semnează de frică să nu se afle pe lista celor care vor fi daţi afară la prima restructurare", a declarat Adrian Moise, pentru Paginademedia.ro.
„Sunt mai puţin de 1.000 de semnături. Parlamentul nu mă poate revoca”
Adrian Moise:
"Jurnalişti care acoperă subiectele din Parlament mi-au spus că nu sunt 1.000 de semnături, ci 807 şi că o parte din numele care se regăsesc pe liste se repetă."
"Am fost ales în 2010 prin vot secret de angajaţii radioului public şi numit de Parlament. Dacă voi fi înlăturat din Consiliul de Administraţie, acest lucru se va întâmpla din considerente politice. Parlamentul nu mă poate revoca, pentru că atunci se pune problema: "ce se întămplă cu cei 1500 de angajaţi care nu au semnat pentru demiterea mea?". Din punct de vedere juridic aceste semnături nu au nicio valoare."
"Miculescu se confundă cu imaginea Radio România (...) eu nu am atacat radioul public. Radio România este ca o familie pentru mine."
"Toate aceste atacuri se întâmplă ca urmare a faptului ca am sesizat Agenţia NaţionaIă de Integritate, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Parchetul General cu privire la o serie de conflicte de interse şi abuzuri pedepsite de codul penal, care s-au petrecut din momentul în care Miculescu a preluat conducerea SRR", a subliniat Adrian Moise.
MediaSind: Se fac presiuni imense asupra salariaţilor să semneze o petiţie pentru a-l demite pe Adrian Moise
Pe de altă parte, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, a publicat ieri un material în care spunea că "de câteva luni, se fac presiuni imense asupra salariaţilor - membri de sindicat, să se dezafilieze din Sindicatul Unit al Salariaţilor Radio România (condus de Adrian Moise - în calitate de Presedinte, infintat în 1993 - n.r.) şi să semneze o petiţie prin care să ceară Parlamentului demiterea lui Adrian Moise din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie".
Despre "abuzurile comise de actuala conducere a SRR", pentru care ActiveWatch a solicitat o anchetă, găsiţi mai multe informaţii pe site-ul mediasind.ro.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii