Skip to main content

CNA a aprobat noua grilă a TVR, din care fac parte Nistorescu, Dinescu, Cristoiu & co

 

tvrConsiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat în şedinţa de astăzi noile grile de programe propuse de Stelian Tănase, directorul interimar al Televiziunii Române, pentru posturile TVR 1 şi TVR 2.

Publicitate

Asta înseamnă că Ion M. Ioniţă, Mircea Dinescu, Cornel Nistorescu, Timea Bereczki, Daniel Apostol şi Miruna Munteanu, dar şi alţi noi veniţi, îşi vor începe curând emisiunile la Televiziunea Română.

Paginademedia.ro a prezentat AICI noile grila de primăvară ale posturilor TVR 1 şi TVR 2.

Noile emisiuni din grila de primivară erau programate să intre pe cele două posturi publice, începând din 1 martie. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că Televiziunea Română nu a primit avizul CNA, în şedinţa de joi, 27 februarie.

Reamintim că ultima şedinţă de săptămâna trecută, CNA s-a pierdut ore în şir în discuţii şi dispute pe tema TVR şi nu a mai apucat să voteze grila, pentru că şedinţa a fost suspendată, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, câteva fragmente din discuţiile purtate pe reprezentanţii TVR cu membrii CNA.

Irina Radu, director de programe la TVR:

"Aş vrea să subliniez de la început că noi încercăm să ne facem treaba şi să respectăm ce am promis aici (la CNA - n.r.). Să rămânem aceiaşi, indiferent cât de des ni se schimbă conducerea. Rugămintea mea este să vă gândiţi la angajaţii noşti şi la cei care aşteaptă noua grilă.

Pe toamnă sperăm să avem o grilă stabilă. Vom avea o sesiune de cereri de ofertă în care vom primi proiecte şi din afară şi de la colegii din interior. Această sesiune va dura o lună, în perioada 15 martie – 15 aprilie."

Liana Săndulescu, coordonator cu atribuţii de Director TVR 2:

"Grila pe care o prezentăm este un pentru perioada martie – iunie. Este o grilă de austeritate pentru că situaţia financiară în care se găseşte staţia noastră nu a permis programe care să solicite bugetar foarte mult şi am încercat fie să folosim programe achiziţionate în staţie, de-a lungul anilor, fie să valorizăm arhiva."

Monica Gubernat, membru CNA: Având în vedere legea dumneavoastră (Legea de Organizare şi Funcţionare a TVR), cât sunt de legale aceste grile neavând Consiliu de Administraţie?

Irina Radu:

"Televiziunea Română se află într-o situaţie fără precedent. În momentul în care ne aflăm, noi am considerat că trebuie cumva să funcţionăm şi spunem noi că am ţinut barca într-un echilibru onorabil. Nu au fost probleme grave. Pentru o perioadă atât de frământată, spunem că trăim onorabil. Grila nu are nişte abateri atât de mari faţă de grilele precedente."

Gubernat: Toate talk show-urile sunt produse de oameni din afară. Asta înseamnă o schimbare de strategie.

Irina Radu:

"Contractele despre care vorbiţi nu se încadrează nici la numiri, nici la angajări. Persoanele de care vorbiţi sunt colaboratori, sunt angajaţi pe drepturi de autor."

Narcisa Iorga, membru CNA:

"Am rugămintea ca pe viitor mai ales că în iunie sau când mai veniţi pentru grila de vară, luaţi-vă o rezervă de timp. Mi se pare total neelegant să prezentaţi o grilă de programe înainte ca ea să fie aprobată de CNA. Atunci înseamnă că CNA-ul semnează ca primarul."

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus