Skip to main content

LPF a vândut drepturile de difuzare ale Ligii 1, dar nu spune cine e cumpărătorul. E o "companie din Uniunea Europeană"

 

sursa foto: ProSport
sursa foto: ProSport

Publicitate

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat că a ajuns la o înţelegerea în ceea ce priveşte semnarea unui parteneriat media cu o companie din Uniunea Europeană, fără să dezvăluie numele acesteia, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare ale Ligii I, pentru următoarele cinci sezoane, scrie Sport.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al LPF, noul parteneriat semnat prevede, printre altele, şi "un procent de 20 la sută din veniturile nete din publicitate realizate de posturile TV cu ocazia transmiterii, în direct, a jocurilor din Campionatul Naţional al Ligii 1".

Comunicatul Ligii Profesioniste de Fotbal dezvăluie şi o prevedere a contractului, care presupune organizarea unei noi competiţii: Cupa Ligii.

LPF spune că a vândut următoarele cinci sezoane, la acelasi preţ ca in ultimii trei ani, sumă la care se adaugă şi un procent de 20% din veniturile publicitare ale meciurilor date pe posturile TV.

Comunicatul LPF, aşa cum a fost prezentat de Sport.ro:

"In baza acestui parteneriat, LPF va incasa in urmatoarele cinci sezoane competitionale, in mod neconditionat, o suma anuala neta egala cu valoarea sumelor anuale incasate din cedarea drepturilor de difuzare primite de LPF in sezoanele competitionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014.

La aceasta suma se va adauga suma de 1.000.000 de euro net anual in situatia in care LPF va organiza competitia "Cupa Ligii", precum si un procent de 20 la suta din veniturile nete din publicitate realizate de posturile TV cu ocazia transmiterii, in direct, a jocurilor din Campionatul National al Ligii 1.

Totodata, mentionam ca din sumele care urmeaza sa fie incasate de LPF in baza parteneriatului media incheiat astazi nu vor fi achitate comisioane de intermediere, astfel cum s-a procedat anterior cu ocazia comercializarii drepturilor de difuzare de catre LPF.

Presedintele LPF, domnul Gino Iorgulescu a precizat ca "prin semnarea parteneriatului media in conditiile prezentate mai sus, si-a respectat angajamentele asumate fata de cluburile din Liga 1 la momentul alegerii sale, in functia de Presedinte al LPF".

Reprezentantul legal al noului partener media al LPF a declarat ca "este incantat de semnarea contractului cu LPF, fiind convins ca experienta companiei pe care o reprezinta in privinta valorificarii drepturilor de difuzare va contribui in mod decisiv la cresterea valorica a produsului media asociat Campionatului National al Ligii 1 si, implicit, a spectacolului sportiv creat de aceasta competitie".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ionel ionel
    Dar Romania nu e in UE? Poate fi chiar o firma romaneasca! ce imbecila exprimare
  • adrian adrian
    sau sarbu care a cumparat prin intermediar. din toamna isi deschide televiziune.
  • noName noName
    Dacă este Eurosport este cel mai bine (canalul este în grilă la toţi operatorii). Dacă este Orange atunci Gino a făcut cea mai mare prostie. Nu de alta dar Orange nu are infrastructură aşa că sau va revinde unui alt distribuitor sau Liga va fi accesibilă unui public foarte restrâns (doar nu se aştepta ca toată lumea să-şi ia antenă parabolică că ajung blocurile ca nişte ciupercări).
  • Danys Danys
    La asta m-am gandit si eu!
  • claudiu claudiu
    Eurosport ar putea fi marele castigator.
  • mariusjapu mariusjapu
    sunt 2 variante:1 vor vinde fiecare meci in parte si 2 vor vinde in sistem pay tv.
  • Robu Williams Robu Williams
    E vorba de televiziunea cu circuit inchis Jilava Tv.:)
  • Florea Florea
    Totul depinde de televiziunile noastre.
    Care baga bani mai multi aia o sa transmita, sper totusi sa nu mai fie porcaria cu pachete cum a fost la cealalta licitatie
  • 123 123
    Judecand dupa informatiile schematice din comunicat, pare putin probabil ca Liga 1 sa mai fie transmis pe DigiSport...

Trimite un comentariu

sus