Emisiunea Sub semnul întrebării, realizată de Robert Turcescu, a fost sancţionată de CNA cu 20.000 de lei, pentru difuzarea datelor personale ale semnatarilor de pe listele lui Mircea Diaconu, dar şi pentru ediţia în care s-a discutat despre anumiţi membri CNA şi una în care Turcescu s-a certat cu Ioan Adam, deputat PSD.
Este vorba despre trei ediţii ale emisiunii lui Robert Turcescu din 18, 24 şi 27 martie.
Într-una dintre cele trei ediţii, CNA a analizat şi o ediţie în care Robert Turcescu a avut un schimb de replici dur cu deputatul PSD, Ioan Adam, în contextul în care jurnalistul l-a numit „plagiator” pe Victor Ponta.
În ediţia din 27 martie, subiectul a fost Mircea Diaconu şi lista de semnături a acestui pentru candidatura la europarlamentare. CNA a primit pe acest subiect o reclamaţie potrivit căreia „în timpul emisiunii au fost făcute publice, date personale, nume, adrese, date din buletin, CNP-uri, fără să se blureze în nici un fel aceste informaţii cu caracter personal".
Astfel, Consiliul a constatat că au fost încălcate prevederile potrivită cărora „furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine”.
Sancţiunea de 20.000 de lei a fost propusă de către Monica Gubernat, membru CNA, şi a primit şapte voturi pentru: Lorand Turoş, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.
Narcisa Iorga a criticat faptul că au fost publicate pe post listele cu datele personale ale semnatarilor pentru Mircea Diaconu la europarlamentare: „De când s-a adoptat legea privind protecţia datelor cu caracter personal a trecut 10 ani. Care era relevanţa să se vadă pe ecran toate informaţiile acelea? Puteaţi să bluraţi totul şi să lăsaţi semnăturile”.
Christian Mititelu, despre afirmaţiile Andreei Pora despre unii membri CNA - De unde ştie doamna Pora că mai vreau un mandat, de unde ştie că primim comenzi politice, de unde? Aduceţi încălcare reputaţiei unui om. Cum bine zice domnul Cornea, noi suntem frustraţi pentru că nu sunt la nivelul acelor intelectuali care au avut de suferit diferitele lucruri care s-au spus despre ei la alte posturi. (...) Nu mai am răbdarea şi nici vârsta la care să mai pornesc procese, ştiu cât durează şi cum se judecă, dar asta ar merita. Iar cealaltă emisiune în care avem această manifestare de turbare, din nou, este ceva care se întâmplă din ce în ce mai des. Certurile acestea ca la uşa cortului. Din nou, în care este un om şi domnul Turcescu însoţit de alţi trei aplaudaci, care nici măcar ei nu spuns „Domnul Turcescu, hai să discutăm calm, raţional”. Mie îmi pare rău că trebuie să vin la CNA şi să văd aceste emisiune.
Răsvan Popescu - Apărem nişte oameni deplasaţi aşa, care luăm nişte măsuri haotice.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii