TVR a cumpărat servicii de voce mobilă şi date mobile de la Vodafone România, valoarea contractului ridicându-se la aproximativ 113.000 de euro*, fără TVA, potrivit unui anunţ de atribuire publicat pe site-ul e-licitatie.ro, citat de Mediafax.
Contractul a fost atribuit prin negociere, fără anunţ de participare. Alegerea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare este justificată de TVR prin "noi lucrări/ servicii, constituind o repetare a lucrărilor/ serviciilor existente şi solicitate în conformitate cu condiţiile stricte conforme cu cele stabilite în directivă".
TVR a primit o singură ofertă în cadrul acestei proceduri, iar pentru atribuirea contractului a fost luat în calcul "preţul cel mai scăzut".
Contractul a fost atribuit pe 23 decembrie 2013, când TVR nu mai avea Consiliu de Administraţie, întrucât acesta fusese demis de Parlament. Totuşi, fostul Consiliu de Administraţie aprobase, înainte să fie demis, încheierea acestui contract cu Vodafone, după cum au declarat, pentru Mediafax, surse din SRTv.
CONTEXT. TVR a încheiat iniţial un contract cu Vodafone în anul 2011. Atunci, Televiziunea Română a organizat o licitaţie deschisă şi a cumpărat servicii de telefonie mobilă de la Vodafone România, valoarea contractului ridicându-se la 591.000 de euro**(2,5 milioane de lei), fără TVA. În urma organizării respectivei licitaţii, TVR a încheiat alte trei contracte anuale cu Vodafone, prin negociere directă.
*Valoarea în euro a fost calculată a cursul BNR de astăzi. **Transformarea a fost făcută la cursul mediu din 2011. Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu