Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat astăzi că Parchetul instanţei supreme evaluează situaţia în cazul lui Robert Turcescu, după ce acesta a dezvăluit că a fost ofiţer acoperit, şi că va comunica dacă va fi luată o decizie privind o eventuală anchetă pentru o infracţiune, scrie Mediafax.
"Evaluăm împrejurarea şi situaţia creată. Dacă această situaţie este de natură să constituie sau să ne ducă pe noi la concluzia că sunt indicii în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni, ne sesizăm. Dacă nu, nu", a spus Tiberiu Niţu, la ieşirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde a participat la şedinţa plenului.
Întrebat cât va dura evaluarea, Niţu a spus că nu poate să dea o dată până la care se va stabili o decizie.
Întrebat care este procedura în acest sens şi dacă ministrul Apărării trebuie să confirme că Robert Turcescu a fost ofiţer acoperit, Tiberiu Niţu a spus că pentru a se sesiza Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, în faza preliminară nu este necesară nicio confirmare.
"Pentru a ne sesiza, nu trebuie să ne confirme nimic într-o fază preliminară. Noi evaluăm dacă sunt indicii în legătură cu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală", a precizat Niţu.
Duminică, jurnalistul Robert Turcescu a dezvăluit pe blogul său că a fost locotenent colonel sub acoperire. Postarea intitulată "Mărturise şi spovedanie" a fost însoţită de copii ale unui livret militar cu fotografia sa şi două ştate de plată. Pe livretul militar apare ştampila MApN - UM 02515.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii