ANAF şi-a trimis angajaţii să evacueze Antena 1, anunţă Antena 3 pe post. "Ne-au spus că trebuie să evacuăm clădirea în cinci zile", a spus Mihai Gâdea, directorul postului, în emisiunea 100 de minute a Sandrei Stoicescu. Alături de Gâdea au apărut şi Mircea Badea, Adrian Ursu şi Radu Tudor, realizatori ai postului TV.
Zona este împânzită de maşini ANAF. La intimidare, a spus la rândul ei Sandra Stoicescu. "Aşa ceva duce automat la întreruperea emisiei, doamnelor şi domnilor".
Mihai Gâdea:
Am încercat în toate lunile astea să găsim o manieră de dialog şi de rezolvare a situaţiei Am încercat şi am reuşit să avem un comport impecabil în legătură cu autorităţile. Am încercat să găsim o înţelegere rezonabilă, suntem de acord să plătim chirie, nu am căutat niciun favor.
Vom emite de acum încolo aşa cum vom putea, vom emite din stradă, vom apela la lista lungă de oameni care au spus că ne sprijină, care s-au oferit să ne găzduiască la ei acasă să emitem. Vom emite din stradă dacă va fi cazul.
Mircea Badea: Antena plăteşte foarte mulţi bani la bugetul statului, interesul financiar al statului este ca această afacere să continue. Ei au o misiune de a ne inchide, nicio televiziune din această lume nu se poate muta în cinci zile. ANAF-ul este interesat să ne închidă pe noi. Avem un sistem securist construit de Train Băsescu.
Dana Grecu: "Oamenii trebuie să ştie de la noi, că am mai trecut o dată prin povestea asta, nu ne-am închis pentru că oamenii au fost cu noi. Teama de o eventuală revoltă publică i-ar putea face pe oamenii ăştia să revină asupra ordinilor aberante pe care le dă. Oamenii ăştia din redacţie nu sunt nişte numere, sunt oameni care au copii acasă, este o afacere cu patronat românesc, este o afacere 100% românesc."
Dana Grecu: "Cinci zile inseamna un abuz. nu plangem, nu ne isterizam, stiti ce inseamna a te muta. Oamenii isi permit sa faca un abuz. Vom supravietui, sunt convinsa, datorita dumneavoastra. Gasim noi un loc unde sa stam."
CONTEXT.
- În august 2014, Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea lui Dan Voiculescu, fondatorul grupului Intact şi al PartiduluI Conservator, la 10 ani de închisoare cu executare. Tot atunci s-a decis ca Sediul Antenei 3, clădirea-turn din Băneasa şi mai multe terenuri să fie confiscate.
- Sute de metri pătraţi, imobile şi milioane de euro i-au fost confiscaţi familiei Voiculescu, după decizia Curţii de Apel din 9 august 2014. Toate bunurile au intrat în patrimoniul statului. Sediile Grivco şi Antena au fost evaluate anul trecut de ANAF la 32,5 milioane de euro.
Comentarii