Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Andrei Pleşu, share-uit cu "Puşcăriile ca tabere de creaţie"

 
andrei plesu_kanal d
andrei plesu_kanal d

Editorialul lui Andrei Pleşu publicat pe blogul Adevărul în care spune că "închisorile ar putea deveni 'tabere', sau 'cantonamente'" specializate pe diverse domenii ale artei a fost pe placul internauţilor, care au distribuit intenes materialul pe Facebook.

Publicitate

Articolul intitulat "Puşcăriile ca tabere de creaţie" a fost distribuit de peste 350 de ori pe reţeaua de socializare, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

Din material:

Închisorile ar putea deveni „tabere”, sau „cantonamente“ de profil: închisori specializate pe pictură, pe sculptură sau pe design. Apoi, închisori pentru istorici, filosofi şi actori. Nu mai vorbesc de închisori anume destinate fotbaliştilor, halterofililor, alergătorilor de cursă lungă. S-ar crea, astfel, o „reţea“ de creativitate şi de cultură (intelectuală şi fizică) de natură să ducă naţiunea spre noi culmi de bunăstare şi progres. Cei înzestraţi cu talente ieşite din comun ar putea, în acest context, să fie chiar invitaţi, episodic, „la răcoare“, numai şi numai pentru a avea răgazul să „producă“, nederanjaţi de corvezile vieţii zilnice din libertate. Arestarea ca premiu de încurajare. Nu „preventivă“, ci stimulatoare. Un mod insolit de a realiza visul lui Noica despre „cultura de performanţă“: spaţiul concentraţionar ca pepinieră de genii. Ieftin şi bun!

Între cele mai distribuite postări se numără una de pe Contributors.ro şi una de pe blogul jurnalistului Lucian Mândruţă.

O selecţie de materiale de pe bloguri şi platforme colective, distribuite pe Facebook, realizată de Paginademedia.ro şi FacebrandsPRO:

1. Blogurile Adevarul, “Puşcăriile ca tabere de creaţie”, de Andrei Plesu, 354 de share-uri pe Facebook

Din material:

Aproape că putem vorbi de o discriminare inversă: unul trage, asudînd, la sapă, altul stă cu ochii în tavan, plagiază, plăteşte „experţi“ din umbră şi se alege cu aceleaşi avantaje ca truditorul din teren... Pentru „savant“ trudeşte altul.

2. Contributors.ro, “Filosofia pentru copii nu e o aiureală”, de Gheorghe Ştefanov, 278 de share-uri pe Facebook.

Din material:

“Curajul” e o temă filosofică autentică, dar nu poţi analiza cu un copil de clasa întâi dialogul Laches scris de Platon, capitolul despre curaj din Etica nicomahică a lui Aristotel sau însemnările despre curaj ale lui Søren Kierkegaard, din Frică şi cutremur, de pildă. (De fapt, nu sunt prea convins că are rost să discuţi asemenea texte nici cu studenţii de anul întâi care, neavând filosofia ca specializare, urmează totuşi un curs de introducere în filosofie.)

3. Lucianmandruta.com, “Cum distrugem ariile naturale protejate? Prin aceasta lege”, 245 de share-uri pe Facebook.

Din material:

Aria naturala protejata: de ce sa nu ne dam cu ATV-ul prin ea? Da’ cu motocicleta de off-road? De ce sa nu ne dam toti, unul, zece, o suta, O MIE? Exact asta prevede un proiect de lege propus de senatorul Viorel Arcaş, care da liber in ariile naturale protejate pentru masini, ATV-uri, motoare. Cu conditia sa faca parte dintr-o actiune sportiva. Chiar asa: ce-are zona aia de e protejata, e mai cu mot? De ce sa nu-i dam si ei pet-uri si fum de motoare, ulei de motor si, ocazional, cate un cauciuc spart lasat in urma cursei? E sport, nu?

4. Biziday.ro, “Când se ieftineşte salamul românul îşi ia smartphone… De aia va creşte euro”, 147 de share-uri pe Facebook.

Din material:

2015 a fost primul an de după criză în care volumul de mărfuri şi servicii produse în România a fost mai mare decât în anul 2008. Sigur, azi valorile diferă de cele de atunci, iar PIB-ul este semnificativ mai mare, dar anul 2015, un an de încercări economice, a fost cu adevărat aberant din punct de vedere al evoluţiilor. Industria a crescut cu doar 2,7%, dar serviciile şi comerţul au crescut exploziv şi, de fapt, aici e o mare bubă. Deşi reducerea TVA-ului de anul trecut ar fi trebuit să influenţeze în bine conturile naţionale, căci alimentele consumate în România sunt majoritar produse în România, importurile de tot felul de lucruri au crescut atât de tare, încât acestea au consumat o bună parte a creşterii economice.

5. Razvanbb.ro, “Poliţistul care va schimba sistemul”, 144 de share-uri pe Facebook.

Din material:

Asta este concluzia mea după ce am citit ieri pe nerăsuflate cartea Flash-uri din sens opus scrisă de Marian Godină. Da, acel poliţist de la circulaţie cu poveştile lui amuzante de pe Facebook.Am terminat cartea. E fascinantă. Şi ordinea e perfectă: începutul greu, partea mişto a vieţii de poliţist şi în încheiere partea urâta a sistemului care dă semne de insănătoşire. Poveştile alea vesele combinate cu problemele sistemului prezentate direct dau un pic de speranţă. Cartea va fi apreciată şi de publicul larg şi de cei care vor să se facă poliţişti şi de cei care au intrat de curând in sistem şi sunt loviţi de deznădejde. Te felicit pentru carte şi pentru curaj! Într-o zi o să schimbi sistemul, simt asta! :)

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus