Reţinerea primarului sectorului 2 Neculai Onţanu este principalul subiect al presei de astăzi. "Primăria sectorului 1, decapitată de DNA" şi "Cine este 'miliardarul fără chip' care l-a trimis pe Onţanu după gratii" sunt două dintre titlurile date de ziare pentru reţinerea celui mai longeviv primar din Bucureşti.
"Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, secretarul său, Toma Şutru, şi avocata Loredana Radu sunt acuzaţi că au primit terenuri şi bani pentru a înlesni o retrocedare. Sursele spun că denunţătorii în dosarul Onţanu sunt Cristi Borcea şi omul de afaceri Dragoş Dobrescu", scrie Evenimentul zilei în debutul principalului articol de astăzi.
Jurnalul Naţional scrie în debutul ediţiei de astăzi:
"Numele controversatului om de afaceri Dragoş Dobrescu, membru al aşa-numitului grup de la Monaco, reapare în actualitate în mod excesiv, în ultimele săptămâni. Iniţial, prin vocea Alinei Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, într-un denunţ făcut la DNA. Acum, pentru că este, potrivit surselor judiciare, denunţătorul primarului Sectorului 2, Neculai Onţanu."
Şi România liberă tratează pe prima pagină subiectul reţinerii lui Onţanu, dar într-un plan secund.
"Primarul Sectorului 2 al Capitalei, aflat la al patrulea mandat, este anchetat de procurorii anticorupţie pentru că în 2007 a luat mită un teren de 1.500 metri pătraţi prin doi intermediari, respectiv prin avocata Loredana Radu, nepoata fostului vicepremier, şi o altă persoană, ambele indicate de edil."
Paginademedia.ro prezintă în continuare titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi.
Adevărul: "Zoe Rădulescu, fiica partizanului Gogu Puiu: 'M-am născut în beciurile Securităţii'". Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei anticomuniste din Dobrogea, a suferit toată viaţa pentru vina de a avea un tată fugărit şi omorât de autorităţi. Născută în închisoare, crescută de rude, Zoe a învăţat să tacă pentru a putea supravieţui.
România liberă: "Ameninţările româneşti la adresa turiştilor străini". Unele avertismente pe care guvernele occidentale le dau cetăţenilor lor atunci când vin în România au devenit clişee: să se ferească de atacurile maidanezilor, dar şi de taximetrişti. Printre aspectele negative pe care oficialii statelor din Marea Britanie, SUA, Spania sau Franţa le găsesc în România sunt violenţa din baruri, hoţii care te fură pe stradă, bătaia pe care ţi-o poţi lua în trafic, aventurile romantice care te pot stoarce de bani, minorii-infractori şi vacile care apar pe drumurile de ţară.
Gazeta Sporturilor: "Eu m-am născut în fotbal odată cu Johan Cruyff" - "Hagi a plâns la moartea lui Cruyff". Marele fotbalist olandez a murit ieri de cancer, la 68 de ani. A câştigat de trei ori consecutiv Cupa Campionilor, o dată şi ca antrenor, şi a fost desemnat de trei ori Balonul de Aur. Când Gazeta Sporturilor i-a dat vestea, Hagi a început să plângă la telefon.
Click!: "Brigitte îşi ţine hainele într-un spaţiu cât două apartamente de bloc. Ilie Năstase a băgat 25.000 de euro în pantofii şi genţile nevestei"
Libertatea: "Lora se mărită din nou". Vedeta şi impresarul, o reţetă clasică de amor în showbizul autohton.
Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.
Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu