ACTUALIZARE. Aviz negativ din partea Comisiilor de Cultură reunite ale celor două camere ale Parlamentului pentru propunerea Consiliului de Administraţie la funcţia de şef al TVR. Monica Ghiurco a primit 19 voturi "împotrivă" şi 18 voturi "pentru".
Monica Ghiurco, propusă de Consiliul de Administraţie pentru funcţia de preşedinte director general al TVR, a spus în timpul audierii de la Comisiile de Cultură din Parlament că propune pe termen scurt suspendarea executărilor silite în baza unei înţelegeri cu angajaţii Televiziunii Române.
"Suspendarea executărilor silite în baza uni pact cu salariaţii şi eşalonarea obligaţiilor de plată pe un orizont de doi ani se numără printre propunerile mele. Toţi sunt dispuşi să se aşeze la masa discuţiilor pentru un plan de eşalonare. Salariatii nu vor să-şi execute televiziunea şi nu vor să o ducă la faliment", a spus Ghiurco.
"Aş rezuma intenţia mea astfel: nu insolvenţă, nu concedieri, ci dezvoltare şi promovare a produselor proprii. Aspectele penale - instituţiile abilitate îşi vor face datoria. Lega trebuie respectată! Nu trebuie să ne temen de restructurare - practica ar trebuie utilizată în mod frecvent ca o metodă preventivă şi de relansare, nu doar în prag de insolvenţă", a mai spus Monica Ghiurco.
Paginademedia.ro prezintă, în continuare, fragmente din declaraţiile Monicăi Ghiurco în faţa membrilor Comisiilor de Cultură din Parlament.
"Valorile TVR sunt cele în care şi eu ca jurnalist cred: interes public, jurnalism responsabil, asigurarea pluralismului de opinii.
În cazul în care voi fi validată în poziţia de PDG voi încerca să fac din CA un grup constructiv, care să identifice cele mai bune soluţii si care să lucreze pentru reaşezarea TVR pe piaţa media acolo unde trebuie.
Sperăm să reuşim să convingem Guvernul să îşi reconsidere poziţia cu privire la datoriile TVR.
Cred ca suntem îndreptăţiţi să cumpărăm formate mari de succes, pentru că telespectatorii trebuie să ştie pentru ce plătesc taxa tv.
Nu este rolul nostru să pedepsim, dacă Curtea de Conturi va constata că au fost încălcari de lege, instituţiile statului îşi vor face treaba. Eu aş fi gestionat cu totul altfel criza televiziunii publice.
Nu voi încuraja mişcările bruşte, ultima restructurare a fost un eşec şi am toată convingerea că un astfel de sistem nu funcţionează, trebuie să aplicăm reconversia profesională, locurile vacante lăsate de cei care se pensionează pot fi desfiinţate.
Toţi aceia care îşi exercită profesia cu demnitate şi dovedesc ataşament faţă de instituţie nu au de ce să se teamă, pentru că voi fi de partea lor. Aceia care cred că merge şi asa trebuie să mă considere un duşman al lor.
Salariile trebuie ajustate astfel încât să reflecte calitatea muncii prestate. Este unul dintre obiectivele mele ca angajaţii TVR să aibă salarii asemănătoare cu cele din televiziunile private.
Este timpul ca legea să fie respectată, cred că nu ne mai putem permite să ne temem de cuvântul restructurare. Intenţia mea şi a colegilor din CA este conceperea unui plan de restructurare care sa fie aprobat de salariaţi şi să urmărească plata datoriilor curente.
E nevoie de o evaluare a salariaţilor şi de aranjarea lor într-o nouă organigramă.
Este necesar să degrevăm bugetul televiziunii, am găsit din partea salariaţilor înţelegere. Toţi sunt dispuşi să se aşeze la masa discuţiilor pentru un plan de eşalonare. Salariatii nu vor să-şi execute televiziunea şi nu vor să o ducă la faliment.
Intentionez sa deschidem o discutie cu parlamentul pentru reesalonarea datoriilor fata de stat. Stoparea cheltuielilor nejustificate, colaboratori, nu ne vom mai putea permite sa platim doi oameni pentru aceeasi activitate.
Intenţionez să deschidem dialogul cu Guvernul pentru a încerca o reeşalonare pe 4 ani a datoriilor istorice."
Liliana Mincă (sursa TVR): "Cum o să reuşiţi să încheiaţi acest pact cu salariaţii în condiţiile în care executările silite sunt în derulare şi conturile sunt blocate?"
Monica Ghiurco:
"Fac parte dintr-un grup în care ne judecăm cu TVR. Instanţa a confirmat că în TVR au fost încălcate prevedreile CCM. Eu sper ca acest lucru să atragă un semnal de alarmă cu privire la această practică. Nu am executat şi nu am de gând să execut TVR, dar am de gând să atrag atenţia asupra încălcării de lege.
Prima calitate în care am ajuns în faţa dvs e să reprezint interesele salariaţilor. Nu m-au trimis să fac figuraţie. Dacă mi-au dat un vot de încredere, în primul rând jurnaliştii din TVR, vor asculta solicitările din partea unei conduceri şi vor sta cu mai multă încredere la masa discuţiilor decât au avut până în momentul de faţă. Îmi voi respecta cuvântul dat în faţa salariaţilor. Au mai multă încredere venind din partea lor".
Monica Ghiurco, către membrii Comisiilor de Cultură:
"Vă propun să protejăm şi instituţia şi salariaţii. Este un pas spre cenzură intrarea în insolvenţă. Lăsaţi TVR să funcţioneze tocmai pentru ca să-şi plătească datoriile la stat. Putem să funcţionăm!".
Alte declaraţii:
Monica Ghiurco: "Nu există un contract colectiv de muncă, au fost blocate negocierile. Eu sunt un om care ştie să lucreze în echipă, în Consilul de Administraţie vom găsi un limbaj comun, altfel nu voi avea nicio ezitare să plec acasă."
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Dar Irina Radu e si mai MULT cu acest partid parsiv.
Prin urmare 18-19 e scorul in Comisia de cultura (de cultura? care cultura? de cand politica face parte din cultur?).