Jurnalistul american Jake Bernstein, premiat cu Pulitzer în 2011, care a contribuit la dezvăluirea în presă a scandalului Panama Papers, va lansa anul viitor o carte despre acest dosar, scrie News.ro, care citează Associated Press.
Cartea lui Jake Bernstein, intitulată ”Secrecy World”, va fi publicată de Henry Holt and Company, una dintre cele mai vechi edituri din Statele Unite.
Potrivit acestei edituri, cartea reprezintă ”prima imagine completă” aflată în spatele milioanelor de documente publicate în presa internaţională care arată felul în care cei mai bogaţi oameni ai lumii au utilizat companii-paravan şi alte tactici pentru a evita plata obligaţiilor fiscale.
Jake Bernstein a făcut parte din echipa înfiinţată de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie care au cercetat timp de un an informaţiile şi documentele din scandalul Panama Papers.
”Panama Papers anunţă zorii unui jurnalism colaborativ, al cărui impact reprezintă doar începutul unei noi ere”, a declarat Jake Bernstein.
Jake Bernstein a fost reporter economic pentru ProPublica. În aprilie 2011, jurnalistul american, alături de colegul său Jesse Eisinger, a câştigat premiul Pulitzer la categoria ”Jurnalism naţional” cu o serie de reportaje despre practicile îndoielnice folosite pe Wall Street care au contribuit la declanşarea crizei economice din 2008.
Dezvăluirile din Panama Papers au declanşat numeroase anchete în întreaga lume, în cadrul cărora autorităţile caută probe în legătură cu eventuale fraude fiscale, spălări de bani şi alte infracţiuni pe care le-ar fi putut comite persoanele ale căror nume apar în documente.
Baza de date PanamaPapers conţine informaţii despre mai mult de 200 de mii de entităţi offshore, conectate la persoane de pe tot mapamondul. Informaţiile sunt grupate într-un amalgam de emailuri, copii după paşapoarte, facturi care atestă plata telefonului sau a altor utilităţi, formulare bancare şi, desigur, mii de acte de înregistrare ale unor firme offshore. Documentele oferă detalii privind afacerile secrete ale unui număr de 128 politicieni şi demnitari din întreaga lume.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu