Antena 1 a dat, din luna mai, startul preselecţiilor pentru sezonul doi din emisiunea-concurs culinară „Chefi la cuţite” şi nu se opreşte aici, scrie TVmania.ro, care citează c21media.net.
Publicaţia online informează că postul autohton a prelungit contractul cu ITV Studios Global Entertainment (compania care a produs formatul israelian original, în colaborare cu Reshet Media) şi pentru sezonul 3.
„Chefi la cuţite” a început la Antena 1 în primăvara aceasta şi va continua la toamnă, cu 14 episoade noi-nouţe, în care chefii Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea vor juriza concurenţii pentru care gătitul e ditamai pasiunea. Şi sezonul 3 va avea tot 14 ediţii, mai scrie c21media.net.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu