Jurnalistul Adelin Petrişor a povestit pe blogul său două întâmplări care implică "orgoliile din TVR", pe care le-a catalogat invers proporţionale cu ratingul postului public ("mic").
În textul intitulat „Despre orgoliile din TVR, uşor amuzat“, Adelin Petrişor a relatat o situaţie recentă în care a fost implicat.
Jurnalistul spune că a acordat un interviu pentru campania „TVR 60“, în care a vorbit despre războaiele din care a transmis pentru Televiziunea Publică, dar ulterior şeful său ar fi intervenit pe lângă producătorul campaniei şi pe lângă şeful acestuia pentru a-i convinge să scoată materialul pe motiv că „trebuie să mai fie promovaţi şi alţii“.
TVR a transmit un punct de vedere oficial cu privire la dezvăluirile făcute de Adelin Petrişor, potrivit Adevărul.ro.
„Pe lângă distrugerea provocată de factorul economic, TVR este distrusă şi de fiecare zvon, vorbă urâtă, acuză, minciună.
Referitor la situaţia pe care colegul nostru, Adelin Petrişor, a semnalat-o pe blogul personal, vă informăm că, având în vedere informaţiile din acest moment, considerăm că jurnalistul Adelin Petrişor şi producătoarea emisiunii, Cristina Ţilică, ar fi trebuit să informeze superiorii celor despre care consideră că i-au oprit să îşi desfăşoare activitatea. Dorim ca TVR şi cei din conducerea televiziunii să funcţioneze de bună credinţă şi cu profesionalism, nu de frica presei sau a blogurilor." Declaraţia Irinei Radu, preşedinte director-general, pentru ziarul Adevărul, în articol.
Contactat de Paginademedia.ro, Claudiu Lucaci, şeful Ştirilor TVR, a spus că aşteaptă punctul de vedere oficial al TVR după verificarea internă care este în desfăşurare şi abia apoi va oferi o declaraţie cu privire la acest subiect.
Paginademedia.ro prezintă, în continuare, textul scris de Adelin Petrişor, pe blogul său.
"În urmă cu câteva săptămâni am fost sunat de o colegă de la TVR 1 care m-a rugat să îi dau un interviu pentru un material de 4 minute ce trebuia să apară în campania “TVR 60”. Urma să vorbim despre războaiele din care am transmis pentru Televiziunea Publică, despre interviurile cu Yasser Arafat, cu Arkan (nedifuzat de TVR pe motiv că era … terorist), despre experienţa din Coreea de Nord.
Am filmat interviul săptămâna trecută. Am filmat pe turnul TVR pentru că fata nu a primit aprobarea să înregistreze la ştiri.
Nu m-am obosit să văd de ce nu a primit aprobarea, deşi mi s-a părut hilar. Filmam tot pentru TVR, nu pentru o altă companie. În fine, am zâmbit şi mi-am văzut de treaba mea.
Ulterior, am aflat că fata nu a primit nici aprobare pentru a folosi imaginile din arhiva ştirilor, imagini filmate de mine şi la care făceam referire în interviu. Am rămas cu gura căscată. De ce nu primise aprobare? Pentru că şeful meu era nemulţumit că nu fusese consultat atunci când producătorul acelui segment ne alesese pe Mihai Constantin şi pe mine pentru interviuri.
Şeful meu a cerut să vorbească cu şeful producătorului. După câteva zile, fata m-a sunat şi mi-a spus că nu mai poate difuza materialele filmate cu Mihai şi cu mine. Şeful meu i-a convins pe şefii ei că amândoi am apărut prea mult şi trebuie să mai fie promovaţi şi alţii. :)))
Iniţial, am vrut să vorbesc cu şeful meu, însă mi-am zis că n-are rost să-mi stric zen-ul. Le-am povestit unor colegi, am râs şi mi-am văzut de ale mele. Poate voi avea o şansă la “TVR 70”. Cine ştie? :))))
P.S. Să nu uit. Şeful meu este fix acel şef care m-a scos de pe pagina de “vedete” a TVR pe motiv că nu sunt prezentator. Omul avea dreptate, nu prea sunt. Oricum, ştergerea din site m-a distrus. Nici mama nu mai ştie cine sunt.
*Orgoliile şi ratingul (mic) sunt invers proporţionale."
Irina Radu, preşedinte-director general al TVR:
„Nu cred că în ultimul an de zile, de când mă aflu la conducerea instituţiei, cineva a fost oprit să se exprime sau să aducă anumiţi invitaţi.
Regret că nu învăţăm că de 26 de ani, pe lângă distrugerea provocată de factorul economic, TVR este distrusă şi de fiecare zvon, vorbă urâtă, acuză, minciună etc.
Poate că Adelin are dreptate – vom verifica. Noi putem să rezolvăm probleme. Înainte să le… externalizăm. Să nu se creadă că cer cuiva să ascundă situaţii. Dimpotrivă. Cer doar să schimbăm lucrurile. Şi, cu această ocazie, am decis să avem şi noi un "star manager", ceea ce TVR nu a avut niciodată. Când ai un plan de carieră cu vedetele tale, nu se mai discută subiectiv.
Cred că fiecare întâmplare de acest gen trebuie să lase în urmă o decizie de schimbare, aşa încât să nu mai apară aceleaşi probleme. În acelaşi timp, dacă cineva a luat decizii incorecte sau nemotivate, acestea se vor corecta sau revizui“, a mai adăugat PDG al TVR, potrivit Adevărul.ro.
Comentarii