Lili Sandu se alătură, începând de astăzi, echipei Vocea României în calitate de V Reporter, anunţă postul. Ea vine în locul Oanei Tache, care a relatat din camera magenta din 2014.
Lili Sandu: „Am urmărit întotdeauna Vocea României cu mare drag, pentru că este minunat să vezi cum se poate schimba destinul unor oameni muncitori şi foarte talentaţi atunci când sunt îndrumaţi de cei mai bun artişti ai momentului: Tudor Chirilă, Loredana, Smiley şi Marius Moga. Sunt extrem de fericită să mă reîntorc pe micul ecran cu acest proiect la Pro TV, în care rolul meu va fi acela de a îi susţine moral şi de îi încărca cu energie pozitivă pe concurenţi, şi, totodată, de a transmite din camera magenta emoţiile şi bucuria lor către juriu şi către telespectatori. Fără îndoială, vom avea parte de un show grandios, standardul este foarte ridicat şi aşteptările pe măsură, datorită vocilor excepţionale ale celor rămaşi în competiţie.”
Lili Sandu este actriţă şi cântăreaţă. A studiat timp de şase luni actoria în Los Angeles. A revenit în atenţia media în primăvara acestui an când a intrat în emisiunea Ferma vedetelor de la Pro TV.
Primul V Reporter de la Vocea României a fost Vlad Roşca. Acesta a părăsit Pro TV în 2014, făcând parte din echipa Monei Segall.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
sau sunteti toti inca sub impresia lasata de pantalonii lui pavel?