Mihaela Rădulescu şi Cabral Ibacka la cârma unui nou show la Pro TV.
Pro TV a achiziţionat licenţa de producţie a formatului Dancing with the stars, de la BBC Production, iar gazdele producţiei vor fi Mihaela Rădulescu şi Cabral Ibacka.
Formatul a fost produs şi de Antena 1 în toamna lui 2014, produs de Mona Segall, sub numele Dansează printre stele. A avut un singur sezon şi acela scurtat după rezultatele slabe în audienţă. Juriul show-ului de pe Antena 1 a fost format din Jojo, Mihai Petre şi Igor Munteanu.
Show-ul este o competiţie de dans între 12 perechi formate din dansatori profesionişti şi celebrităţi. Cuplurile se întrec live în fiecare ediţie a show-ului şi prezintă, de fiecare dată, noi stiluri de dans, până ce sunt eliminate din competiţie.
Mihaela Rădulescu: „Pentru dans trebuie să ai pasiune, chef, stare, talent, îndrăzneală, libertate, încredere în tine. Dansul n-a făcut niciodată rău nimănui, dansul e bucurie şi emoţie, distracţie şi flirt. Cine nu dansează, nu iubeşte, nu simte. Mă bucur enorm că dansul revine în prim plan şi că va face, la Pro TV, un show fantastic. Distribuţia e super provocatoare, echipa e de milioane, iar prezentatorii... vis!”.
Cabral Ibacka: “Ani de-a rândul, oamenii au arătat că apreciază emisiunile de dans, aşa că decizia de a oferi un spectacol bazat pe dans nu e o surpriză. Rămâne să vedem dacă şi de data asta vom reuşi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor românilor, dacă muzica şi dansul, decorul, concurenţii şi prezentatorii vor însemna, laolaltă, un spectacol de zile mari. Noi aşa sperăm!”.
Show-ul Dancing with the stars este în producţie în peste 49 de ţări, printre care Argentina, Australia, Croatia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Turcia, Suedia sau Statele Unite ale Americii. Rezultatele de audienţă pentru versiunea difuzată în Marea Britanie au crescut în fiecare an, ajungând acum să fie cu 65% mai mari decât în momentul lansării, în anul 2003, iar în Statele Unite ale Americii audienţa atinge 25 de milioane de telespectatori. Dancing with the stars este show-ul care îi va cuceri pe români în această primăvară, cu un adevărat spectacol plin de lumină, energie, tehnică, luptă, forţă şi foarte multă distracţie.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii