ESTIMARE. Cum s-a văzut în încasări ieşirea clienţilor de publicitate de la România TV şi de la Antena 3, din cauza modului în care au relatat protestele din Piaţa Victoriei? Câţi bani au făcut staţiile de ştiri?
Toate posturile de ştiri au "cules" de pe piaţă, în total, aproximativ 22-23 de milioane de euro, potrivit estimărilor Paginademedia.ro. Adică mai puţin de 10 procente, din piaţa de 270 de milioane de euro. Cum s-au împărţit?
România TV şi Antena 3 au resimţit bine boicotul clienţilor de publicitate, dar rămân posturile cu cele mai mari încasări din publicitate.
Înainte de cifre, două precizări:
1. În estimarea banilor din publicitate, Paginademedia.ro a consultat mai multe surse, înainte de calculul final: Mediafact Book (anuar publicat de agenţia Initiative), audienţele posturilor TV, discuţii cu oameni din industria de televiziune şi publicitate.
2. Estimarea se referă la banii din publicitatea clasică - spoturi şi nu include veniturile din sponsorizări, proiecte speciale (emisiuni speciale), product placement, teleshopping.
Şi acum, cifrele:
Antena 3. Canalul de ştiri al Intact a fost afectat, în 2017, de plecarea clienţilor de publicitate, din cauza modului în care postul a reflectat protestele din piaţă. Banii din publicitate au fost mai puţini decât în 2016 dar, chiar şi aşa, încasările au fost peste ale celorlalte staţii de ştiri.
Paginademedia.ro estimează că Antena 3 a obţinut, din reclame, aproximativ 7-8 milioane de euro (faţă de o cifră în jur de 10 milioane în 2016).
România TV. În 2016, România TV făcea din publicitate cam jumătate de milion de euro pe lună, deci un total în jur de 6-7 milioane (nu punem în calcul teleshoppingul, care are alt regim). Anul 2017 se anunţa unul foarte bun, cu o lună ianuarie mult peste media staţiei, din informaţiile Paginademedia.ro.
Au venit însă protestele, abordarea şi burtierele pentru care postul de ştiri a fost şi sancţionat de CNA. Clienţii s-au retras, postul a trecut prin probleme financiare, iar România TV a mai umplut spaţiile cu teleshopping, bartere sau firme care ţin tot de Sebastian Ghiţă (Winmasters, de exemplu).
În total, în 2017, estimările Paginademedia.ro se ridică la 4,5-5,2 milioane de euro în 2017.
Digi 24. Potrivit informaţiilor din piaţa de publicitate, Digi 24 este postul cu cele mai mari preţuri dintre staţiile de ştiri (argumentul: publicul preponderen urban şi comercial, chiar dacă mult mai puţin decât la celelalte staţii)
În aceste condiţii, estimările Paginademedia.ro se ridică la 4,5-4,8 milioane de euro atraşi de Digi 24 din publicitate.
Realitatea TV. Postul de ştiri a avut creşteri de audienţă mai ales în perioada protestelor, când Rareş Bogdan s-a poziţionat clar "pro piaţa Victoriei". Din reclame, staţia a scos în jur de 3 milioane de euro. Suma nu include teleshoppingul, un segment de asemenea important de venituri.
B1 TV. Estimările legate de încasările B1 TV se ridică, pentru 2017, la 1,8-2,2 milioane de euro. Ca şi în cazul celorlalte staţii, nu e inclus aici teleshoppingul.
Câţi bani au încasat posturile de ştiri din publicitate în 2017:
- Antena 3: 7-8 milioane de euro (estimare Paginademedia.ro)
- România TV: 4,5-5,2 milioane de euro (estimare Paginademedia.ro)
- Digi 24: 4,5-4,8 milioane de euro
- Realitatea TV: 3 milioane de euro
- B1 TV: 1,8-2,2 milioane de euro
VEZI câţi bani au făcut din reclame marile generaliste Pro TV, Antena 1, Kanal D, dar şi Prima TV şi TVR, aici
Posturile de ştiri, evoluţia încărcării cu publicitate pe luni
Evoluţia încasărilor din publicitate ale posturilor de ştiri, pe luni, se vede şi din graficele de mai jos: în luna februarie, România TV şi Antena 3 au avut o cădere puternică a numărului de GRP-uri (Gross Rating Points, audienţa cumulată a reclamelor pe publicul comercial. Graficele de mai jos au fost publicate în Forbes, într-un articol semnat de Petre Barbu.
VEZI câţi bani au făcut din reclame marile generaliste Pro TV, Antena 1, Kanal D, dar şi Prima TV şi TVR, aici
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii