Liviu Dragnea a cerut autorităţilor să se sesizeze în legătură cu jurnalistul Dan Tăpălagă din cauză că G4Media.ro a dezvăluit că Guvernul Dăncilă a discutat un memorandum secret privind mutarea ambasadei din Israel.
Autorul articolului nu a fost însă Dan Tăpălagă, ci Cristian Pantazi, scrie site-ul G4Media.
Este pentru prima oară când un înalt demnitar al statului român cere anchetarea unui ziarist pentru ceea ce acesta a publicat, notează G4Media.
Afirmaţiile lui Dragnea au fost făcute la România TV:
“Eu am auzit despre acel memorandum din spaţiul public, chiar în ziua în care s-a adoptat, pentru că este un document confidenţial. Şi eu pun întrebarea – am auzit de la domnul Dan Tăpălagă, marele jurnalist, G4 sau nu ştiu cum îi mai zice acum, care a dat această informaţie, că Guvernul a adoptat un memorandum confidenţial cu acel conţinut – de unde a primit acea informaţie?
SRI-ul, STS-ul au vreo explicaţie pentru asta? Asta nu este cumva un incident de securitate? Cine din funcţionarii Guvernului, sau dintre membrii Guvernului, au dat această informaţie? Că eu nu o aveam”.
Precizările redacţiei G4Media.ro:
– G4Media.ro a scris în exclusivitate miercuri, 18 aprilie, sub semnătura lui Cristian Pantazi, citând surse guvernamentale, că Guvernul Dăncilă vrea să adopte o hotărâre sau un memorandum pentru mutarea ambasadei României din Tel Aviv la Ierusalim. G4Media.ro nu a prezentat textul documentului oficial.
– Purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus după şedinţa de guvern din acea zi că nu are cunoştinţă despre o asemenea iniţiativă
– O zi mai târziu, pe 19 aprilie, Liviu Dragnea confirma dezvăluirea G4Media.ro şi anunţa într-un interviu la Antena 3 că Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri un memorandum “prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim”.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii