Skip to main content

Ultimul Trib, de pe Antena 1, pus la bătaie cu Las Fierbinţi şi Vocea României. Când începe show-ul

 
Ultimul Trib, de pe Antena 1, pus la bătaie cu Las Fierbinţi şi Vocea României. Când începe show-ul

Show-ul Ultimul Trib, „Exatlonul” Antenei 1, va debuta în prima săptămână din septembrie la Antena 1. Show-ul de aventură filmat în Madagascar, cu Octavian Strunilă prez va avea premiera pe 6 şi 7 septembrie, de la ora 20.00.

Publicitate

Show-ul va „concura” cu Las Fierbinţi şi Vocea României, de pe Pro TV. Kanal D nu a anunţat încă zilele de difuzare ale Exatlon, însă premiera va fi miercuri, 29 august.

„Ultimul Trib” este un reality-show adaptat după formatul „Nomads”, în care trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi şi unul compus din oameni de rând - sunt supuse unor probe de forţă.

Cele trei triburi se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câştigător va fi cazat într-un resort de lux, cel de pe locul doi va ajunge într-un sat alături de localnici, unde membrii tribului vor fi nevoiţi să trăiască în acelaşi mod în care o fac şi aceştia. Cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime.

  • Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi.
  • Tribul oamenilor de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra.
  • Cel de-al treilea trib, al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei.

VEZI AICI lista integrală şi FOTO a concurenţilor din Ultimul trib

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mile Mile
    F, nu te mai lauzi ca vocea va crește ca nu mai e x factor vineri, ba acum va fi și tribul exatlon in aceași zi , protevistii disperați
  • F F
    Concurenta este sanatoasa mile. Doar obsedații și postacii ca tine nu înțeleg asta. Lauda în continuare ceva ce nu ai văzut deloc doar pentru ca este la Antena. :))
  • Mihail Mihail
    Eu cred ca va fi iar un esec al Antenei. Nu ai cum sa faci audienta mare cu Vocea , Exathlon si Las Fierbinti. Parerea mea...
  • Doru Doru
    "te-ai bucurat degeaba ca vocea scapa de concurenta si va creste"
    Si tu "mile" ? Te-ai bucurat ca "X Factor" scapa de concurenta de a mutat emisiunea duminica ? Doar nu crezi ca va fi peste "Ninja Warrior"... Ca peste "Exatlon", nici atat.
  • F F
    Nu cred ca emisiunea va fi avantajată de o competiție directa cu Exatlon. Dar trebuie văzut ce va aduce antena. Văd ca unora le place sa laude din start fără sa aibă idee despre ce va fi vorba. Dacă nici aștia nu sunt postaci, nu sțiu care mai sunt. :)) așteptați băieți sa vedeți despre ce este vorba înainte sa va imaginați ca spulbera concurenta.
  • mile mile
    f, te-ai bucurat degeaba ca vocea scapa de concurenta si va creste
  • Doru Doru
    "O sa spulbere concurenta!"
    Slabe sanse "Razvan". "Kanal D" sigur pune "Exatlon" 5 zile, la bataie si cu "Ultimul Trib", si cu "Ninja Warrior".
  • marian marian
    Nasol sper sa la iasa pe nas de la bataie , in primul rand de la pro si in al doilea rand de la canalul , Razvan poate te spulbera pe tine nu concurenta
  • Bogdanel Bogdanel
    o mica mare vrajeala de emisiune,un mare rateu.... vai da ce vedete :)) vai sa vezi ce audienta slaba va avea si o sa mute emisiunea in alte zile
  • messi messi
    Eliminarile de la Exatlon 2 se vor face exclusiv pe baza performantelor sportive, si nu prin votul publicului, despre care probabil nici acum nu se poate stii sigur daca a fost "pe bune" sau nu. Asta include si desemnarea castigatorului. Ceea ce este mult mai corect. Probabil asta va atrage si mai mult public. Si Exatlonul debuteaza si prima. Deci totul indica suprematia Exatlonului si a Kanalului. Cel putin fata de A1.
  • Silvia Silvia
    Iftimoaie este la vedete, ca sa mai echilibreze putin acea echipa formata din chiftele. Oricum, sper sa aiba succes aceste emisiuni bazate pe sport, decat "talentosii" "cantaciosii" ca m-am saturat de atatea "voci de aur", cat o sa se mai uite oamenii la concurenti care vor sa cante?
  • Razvan Razvan
    Abia astept sa înceapa! O sa spulbere concurenta!
  • messi messi
    "Ultimul trib" va fi la bataie si cu Exatlon, care va fi de miercuri pana duminica.
  • mile mile
    s-au bucurat postacii degeaba ca vocea scapa de concurenta , oricum doar aceste zile au ramas libere, se stia ca va fi joi si vineri, f spera ca vocea sa atraga mai mult public sezonul acesta de la x factor , dar teapa pt el si compania , e foarte bine ca x factor este duminica , tribul este mai puternic

Trimite un comentariu

sus