Delia, Cheloo şi Bendeac au început filmările pentru sezonul şapte al show-ului iUmor. Următorul sezon al emisiunii de divertisment va fi difuzat la Antena 1 „în curând”, spun reprezentanţii postului.
Concurenţii se bat pentru un premiu de 20.000 de euro, cu numere stand up, magie, mimă sau improvizaţie.
Cei care primesc minimum două „thumps up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor. Ca şi până acum, votul începe în timpul ediţiei respective şi se termină a doua zi la ora 16:00.
Emisiunea este prezentată de Şerban Copoţ şi Dan Badea (cel care l-a înlocuit pe Vlad Grigorescu în sezonul şase). Iar juriul este format din: Mihai Bendeac, Delia şi Cheloo.
Sezonul şase a fost câştigat de „sosia Vioricăi Dăncilă”, un număr de umor pus în scenă de actriţa Irena Boclincă. Premiul din sezonul cinci a fost câştigat de Andrei Cojocaru, cu un roast în versuri.
Au mai câştigat iUmor: Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea), Ana Maria Caliţa (sezonul al IV-lea).
Citeşte şi:
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii