PLECARE. Realizatorul Claudiu Popa s-a despărţit de Realitatea Plus, după zece ani. Ieri a prezentat ultimul jurnal la postul de ştiri.
Contactat de Paginademedia.ro, Popa a confirmat informaţia fără a da mai multe detalii despre planurile de viitor.
A spus doar că „în perioada următoare voi petrece mai mult timp cu familia”.
Realizatorul şi-a anunţat plecarea de la Realitatea Plus, ieri, într-o postare pe Facebook:
„E ziua în care alegem. Cetăţeanul din mine a făcut asta, dar azi, eu am ales şi ca jurnalist. În ultimii zece ani am fost reporter, prezentator, moderator în prima televiziune de ştiri din România.
Dacă ai fost sau eşti unul dintre oamenii din Realitatea, îţi mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat să fac şi pentru tot ce am învăţat să nu fac. Dacă m-ai urmărit vreodată la Realitatea, dacă ţi-am fost de folos, dacă te-am bucurat ori supărat, îţi mulţumesc pentru că exişti. Din inimă!
Ne revedem curând, într-o nouă călătorie”, a scris Claudiu Popa.
În ultimii zece ani, Claudiu Popa a fost realizator de programe şi prezentator de ştiri la Realitatea TV. Înainte, a trecut şi pe la Prima TV, unde a stat trei ani.
La începuturile sale în presă a lucrat la Radio Total (aproximativ 1 an).
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Vezi cap sec pe monitor. Pro TV lider in prime-time peste Antenuta ta. Plangi !
Mda,bine ca e de pacurare,alexandresca,botini,mititele etc
Acum pe bune,mi e dor de vechea Realitatea-de la prezentatori,la stiri,la grafica-cam aproape de tot!