„We are HERE. Suntem aici. Pregăteşte-te!” Astfel sună un promo ce anunţă transformarea Antena 3 în Antena 3 CNN. Clipul video, scurt de câteva secunde, a fost prezentat pe Instagram de şeful Antenei 3, Mihai Gâdea şi pe pagina Antenei 3.
Clipul prezintă imagini, pe un fundal roşu, cu jurnalistul CNN Anderson Cooper, urmate de alte imagini cu Mihai Gâdea.
VIDEO. Clipul Antena 3 CNN e aici
Reamintim că Antena 3 urmează să devină Antena 3 CNN, din această toamnă, după cum a scris recent ziarul Libertatea.
Informaţia a fost confirmată şi de Adrian Ursu, directorul executiv al postului.
„Este o schimbare programată din luna martie a acestui an. Atunci când Antena 3 a trecut de la statutul de afiliat la cel de partener al CNN.
Acum probabil există o agitaţie creată pentru că în redacţie au loc tot felul de traininguri cu reporterii şi oamenii de aici. Postul va avea şi o nouă identitate vizuală care va cuprinde ambele logouri, dar îşi va păstra şi denumirea de Antena 3”, a declarat Adrian Ursu, pentru Libertatea.
Iniţial, data preconizată pentru schimbare urma să fie pe 19 septembrie, dar ar putea fi amânată pentru scurt timp.
Schimbările vor avea loc şi la nivel de studiouri. De mai bine de o săptămână vechile studiouri de unde se realizau emisiunile postului au fost demontate, lucrându-se intens pentru realizarea unui nou decor, cu o grafică nouă şi cu elemente venite direct de la CNN.
Antena 3 este de mai mulţi ani post afiliat CNN. În anul 2021, televiziunea a introdus în grilă „News Hour with CNN”, o emisiune de ştiri difuzată zilnic, de la ora 18.00, de luni până vineri.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Nu va mai fi Adela Popescu!