Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) oferă zece burse unor jurnalişti din Europa Centrală şi de Sud-Est. La competiţie se pot înscrie şi reporteri români.
Condiţia? Să aibă o idee de subiect de presă ce presupune o investigaţie temeinică la faţa locului şi o documentare serioasă, anunţă organizatorii.
Înscrieri? Propunerile de proiecte se primesc până la data de 31 martie 2022 şi doar prin intermediul formularului oficial de aplicare (Application form).
Pentru a realiza materialele, jurnaliştii care câştigă bursele beneficiază de finanţare şi de sprijin editorial.
Un juriu indepedent va selecta cei 10 candidaţi care vor participa la un program de dezvoltare profesională de 10 luni. La final, aceştia vor realiza un material de presă de tip longform, ce va fi publicat de către BIRN şi de partenerii săi media.
Tema subiectului de presă din acest an este „Alegeri” (Choices)
Ce materiale de presă sunt acceptate? Un reportaj, o analiză tip documentar sau o investigaţie. Însă realizate cu atenţie şi bine documentate, scrise pentru o audienţă globală.
„Punem accentul pe relatări riguroase, dar cu impact, realizate la faţa locului – atribute asociate în mod tradiţional cu jurnalismul de calitate“, atrag atenţia iniţiatorii programului.
Mai mult decât atât, jurnaliştii selectaţi vor putea participa la un seminar introductiv axat pe tehnici de „reporting” şi de „storytelling”. De asemenea, cele mai bune articole de presă vor fi premiate, suplimentar, cu sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de euro.
Printre beneficiile acestui program, organizatorii amintesc de publicarea articolelor în limba engleză şi în mai multe limbi balcanice, prin intermediul reţelei BIRN de parteneri media, ceea ce le conferă jurnaliştilor o mai mare vizibilitate. Dar şi dobândirea calităţii de membru al reţelei Fellowship alumni, care conectează toţi bursierii care au participat la program, începând din anul 2007.
Reţeaua jurnalistică regională BIRN este prezentă în 14 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Împreună cu Fundaţia ERSTE, aceasta a înfiinţat programul ”Burse pentru excelenţă în journalism” în 2007, destinat ţărilor din fosta Iugoslavie, plus România şi Bulgaria.
De atunci, mai mult de 140 de jurnalişti din 14 ţări est-europene au beneficiat de acest program de dezvoltare profesională.
În 2020, programul a fost extins pentru a include şi jurnalişti din ţări central-europene: Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia.
Articolele publicate în anii anteriori pot fi citite pe pagina oficială a programului de Fellowship. Tot aici sunt mai multe detalii despre condiţiile de aplicare şi cum trebuie scris proiectul.
Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
Trimite un comentariu