Notorietatea de care se bucură emisiunea-concurs Jocul cuvintelor, prezentată de Dan Negru la Kanal D, a inspirat creatorii de aplicaţii pentru telefoanele mobile. Există în acest moment mai multe astfel aplicaţii care folosesc acelaşi nume, iar una dintre ele chiar are în prezentare imagini cu Dan Negru.
Totuşi, nici una nu este oficială, ci toate folosesc numele show-ului şi imaginea prezentatorului. „Nu e prima dată când îmi sunt folosite faţa, numele, ideile”, explică Dan Negru, pentru Paginademedia.ro.
În vreme ce Dan Negru nu doreşte să ia personal măsuri pentru a afla cine se află în spatele acestor abuzuri, lasă de înţeles că postul Kanal D o va putea face. „Eu, personal, nu am acţionat niciodată pe nimeni în judecată şi sper nici să n-o fac vreoadată. Sunt „pe persoană fizică”. Kanal D, ca entitate juridică, are alt statut şi este firesc să urmeze procedurile ce decurg legal”, a declarat Dan Negru, pentru Paginademedia.ro.
Interviul integral pe marginea acestui subiect poate fi citit integral mai jos.
Quiz-show-ul Jocul cuvintelor a fost lansat în aprilie 2022, iar prima aplicaţie a apărut deja la scurt timp după asta. Creatorul ei, CG Gaiming, a creat chiar şi o variantă Smart Edition, iar în total a strând peste 11.000 de descărcări, beneficiind de notorietatea creată de show-ul de la Kanal D.
De asemenea, CG Gaiming a produs şi alte aplicaţii cu trimitere la alte emisiuni-concurs. We ask 100 people este, de exemplu, o trimitere la întrebarea din emisiunea Ce spun românii? prezentată de Cabral de la Pro TV
În ianuarie 2023 încă un astfel de creator de aplicaţii mobile, de data aceasta SoSolino, a lansat un alt Jocul cuvintelor. Rezultaul: peste 10.000 de descărcări pe device-uri.
De data aceasta, creatorul recunoaşte în descrierea făcută pe site: „Joc inspirat din noua emisiune de la Kanal D unde prezentator este Dan Negru”, dar foloseşte imaginea acestuia fără o aprobare.
Una dintre aplicaţiile Jocul cuvintelor pentru mobil foloseşte în mod abuziv imaginea lui Dan Negru
- Este unul dintre aceste conturi oficial, al emisiunii?
Dan Negru: Nu, nu sunt aplicaţii oficiale, dar sunt obişnuit cu asta, pentru că nu e prima dată când îmi sunt folosite faţa, numele, ideile. Însă am învăţat să nu mă deranjeze, pentru că ştiu că noi, românii, suntem la începutul drepturilor de proprietate, de autor.
Nu trăiesc nici în Los Angeles, nici în Londra. Şi, sincer, mă bucură notorietatea show-ului. Un program tv anost, fără succes, n-ar fi avut aplicaţii fake, share-uiri în social media. De asemenea, sunt mulţi tineri care mă imită pe TikTok şi nu mă supără lucrul acesta, dimpotrivă. Toate astea arată succesul show-ului.
- Apropo, v-aţi gândit să faceţi o aplicaţie oficială?
Dan Negru: Cu siguranţă, atunci când va fi ceva de comunicat oficial pe această temă veţi primi informatiile, pentru că ceea ce mă întrebi acum ţine de strategia grupului de dezvoltare a aplicaţiilor.
- Cum aveţi de gând să acţionaţi, dacă nici una dintre aplicaţii nu este a voastră?
Dan Negru: Eu, personal, nicicum. Nu am acţionat niciodată pe nimeni în judecată şi sper nici să n-o fac vreodată. Sunt „pe persoană fizică”. Kanal D, ca entitate juridică, are alt statut şi este firesc să urmeze procedurile ce decurg legal.
- În acest moment se difuzează sezon „Jocul cuvintelor“ pe tv? Şi dacă da, ce număr are sezonul?
Dan Negru: Mă bucur că „Jocul cuvintelor” are audienţele mari pe care şi voi, Paginademedia.ro, le postaţi adeseori. E genul de program care nu e definit de sezoane, aşa cum sunt talkshow-urile sau ştirile. La fel e şi cu „gimnastica” minţii, nu e genul de format tv difuzabil pe sezoane.
De asta, show-ul se şi difuzează neîntrerupt, zilnic, după amiaza în reluare şi în premieră în serile de miercuri până vineri. Uite că, după mai bine de un an, după sute de ediţii, mii de cuvinte şi defintii, îşi păstrează ritmul şi interesul.
În anul ăsta, show-ul şi-a găsit locul şi a devenit pentru mulţi o dependenţă la tv. Dependenţa de a-ţi păstra mintea limpede cu ajutorul unui joc care pune creierul la muncă. E show-ul cu care sunt sigur că voi ieşi la pensie…
- Ce mai faci şi ce filmări ai în această perioadă?
Dan Negru: Filmăm „Jocul cuvintelor” săptămânal, pentru că „gimnastica” minţii nu are sezoane sau anotimpuri. Şi sunt câteva proiecte despre care promit că o să revin cu amănunte.
- Pe când şi pe unde o vacanţă?
Dan Negru: Pentru mine cel mai important în vacanţe e „cu cine". Aşa că vacanţa va fi cu ai mei: cu soţia şi cu copiii. Cu ei, oriunde!
Despre formatul Jocul cuvintelor:
Quiz show-ul Jocul cuvintelor a fost lansat la Kanal D în aprilie 2022, după un format original internaţional, intitulat Think, produs în Turcia şi difuzat şi de alte ţări, precum Polonia şi Slovenia.
Emisiunea se află în al doilea an de difuzare şi se transmite la Kanal D de miercuri până vineri, de la 22.30, şi aproape zilnic în reluare.
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea.
Dan Negru dă definiţia, iar concurenţii găsesc soluţia. Participanţii „Jocul cuvintelor cu Dan Negru” au la dispoziţie 4 minute pentru a afla 14 cuvinte, în urma definiţiilor primite chiar de la prezentatorul show-ului. Efortul concurenţilor va fi răsplătit cu premii în bani, dacă aceştia reuşesc să afle răspunsurile corecte.
Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro