Skip to main content

VIDEO. Au început filmările pentru Destinaţia Anului. Iar votul publicului se închide în mai puţin de o săptămână

 
VIDEO. Au început filmările pentru Destinaţia Anului. Iar votul publicului se închide în mai puţin de o săptămână

Gianina Corondan a plecat cu echipa Destinaţia Anului în ţară pentru filmările în oraşele finaliste. Reportajele vor fi difuzate în curând la Prima TV, a anunţat postul de televiziune.

Publicitate

Trei din cele şase destinaţii finaliste au punctaje apropiate şi luptă pentru titlul Destinaţia Anului. Publicul mai poate vota până la 31 mai.

Braşov, Iaşi şi Târgovişte au intrat în linie dreaptă în competiţia turistică Destinaţia Anului, la categoria City break. Cele trei se află la mai puţin de 1000 de voturi distanţă, cu un uşor avans pentru Târgovişte, au anunţat organizatorii concursului.

Totodată, alte trei finaliste: Dărmăneşti, Brezoi şi Topliţa se întrec la categoria Localităţi turistice. La fel, un avans de 3.000 de voturi are Topliţa, care este urmată de Dărmăneşti şi apoi de Brezoi.

Însă votul continuă până pe 31 mai şi orice rezultat este posibil.

GALERIE FOTO Destinaţia Anului. Braşov, Brezoi, Dărmăneşti, Iaşi, Târgovişte, Topliţa

Platforma online dedicată a fost vizitată de peste un milion de români, potrivit datelor furnizate de Prima TV. Dintre aceştia, mai bine de 50.000 au votat una din cele 6 destinaţii finaliste.

Ce urmează?

Emisiunile de promovare de la Prima TV. Gianina Corondan, însoţită de echipa Destinaţia anului, a vizitat toate localităţile intrate în competiţie, iar seria de reportaje va fi difuzată în această vară.

Gianina Corondan, prezentator Destinaţia Anului 2022:

„Ne-am bucurat de fiecare moment în toate aceste destinaţii, am savurat privelişti, poveşti, aventuri şi, desigur, multe bucate specifice locului.

Peste tot am fost primiţi cu ospitalitate şi energie bună. Poate cel mai important: peste tot am găsit oameni de ispravă care cred în România şi fac mai bună lumea în jurul lor”.

După ce se închide votul publicului la sfârşitul acestei luni, urmează votul juriului, care este format din 20 de experţi şi influenceri de turism. Specialiştii vor alege şi ei în luna iunie destinaţiile favorite. Însă votul lor contează pentru o treime din punctajul total.

Când se află câştigătoarele?

Pe 25 iulie este anunţată Destinaţia Anului la categoria City Break, iar pe 2 Iulie - Localităţi Turistice.

„Toate cele 6 Destinaţii câştigătoare vor beneficia de emisiuni de promovare pe Prima TV pe toată durata verii 2022, dar şi de promovare în social media de limbă germană, în mass media internaţională şi în marile târguri de turism din Europa“, au mai spus organizatorii.

Destinaţia Anului este o competiţie care a debutat în 2020, iar în prezent este realizată în parteneriat cu Alianţa pentru Turism şi Ministerul Turismului.

Citeşte şi: S-au ales oraşele finaliste în competiţia Destinaţia Anului. Când vor fi difuzate emisiunile la Prima TV?

Citeşte şi: Gianina Corondan va prezenta competiţia Destinaţia Anului 2022, la Prima TV. Când se încheie nominalizările

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus