Emilia Şercan, jurnalista „urmărită de serviciu şi… de servicii”. Ce spune despre credibilitatea presei şi ce sfaturi le-ar da tinerilor jurnalişti

„Aş spune că sunt, probabil, jurnalista hărţuită de serviciu şi... de servicii”, afirmă jurnalista Emilia Şercan, cea care a dezvăluit în ultimii ani plagiate ale unor personaje de la vârful politicii, inclusiv al premierului Nicolae Ciucă, după cum relatează Libertatea.

„Mi-am spus că noi nu trăim într-o ţară violentă. Dar, probabil că lucrul acesta şi l-au spus şi alţi jurnalişti din alte state care nu aveau un trecut neapărat violent, dar care, efectiv, au sfârşit-o rău”, detaliază Emilia Şercan, într-un interviu pentru Europa Liberă.

În ceea ce priveste pierderea credibilităţii presei şi despre faptul că „foarte multe anchete” nu îşi găsesc locul în presa mainstream - „pe televiziuni, de exemplu”, Şercan compară situaţia de astăzi cu cea din perioada comunistă, când redacţiile publicau „reacţii” la evenimente, însă nu şi evenimentele în sine.

Interviul cu Emilia Şercan vine după ce jurnalista a acuzat faptul că a fost urmărită de un individ într-un centru comercial. (postarea, la finalul articolului)

"Nu ştiu dacă a fost un filaj la vedere pentru a fi intimidată sau dacă cineva e interesat să afle dacă există anumite surse care îmi livrează informaţii", a scris jurnalista pe Facebook.

„Până cei doi nu au reacţionat (Ciucă şi Cîmpeanu, n.red.), nu a existat ştirea”

Europa Liberă: „Vorbeam şi despre pierderea credibilităţii presei, vedem foarte multe anchete care nu îşi găsesc locul, nu apar anchete de interes public în presa mainstream, pe televiziuni, de exemplu. Cum stăm?”

Emilia Şercan: „Stăm prost [...]. Trecem printr-o perioadă foarte rea pentru presa din România. Cred că ceva chiar mai rău decât în perioada 2000-2004, când presa era cumpărată de către Guvernul Adrian Năstase cu bani de la companii ale statului român, care erau monopoluri, energie, gaze, transport, şi aşa mai departe, evident companii care nu aveau niciun fel de concurenţă, îşi făceau publicitate.

Presa la vremea respectivă a fost cumpărată cu banii statului. Acum, presa mainstream şi multe site-uri sunt cumpărate tot cu banii statului, dar daţi de către partidele politice. Normal că astfel de materiale nu ajung pe televiziuni, nu ajung pe diverse site-uri şi cele mai bune exemple sunt cazul Nicolae Ciucă şi cazul Sorin Cîmpeanu.

Când am scris despre premierul României, televiziunile nu au preluat subiectul până când nu a ieşit premierul să spună 'nu am plagiat', cum la fel nu au preluat subiectul în cazul lui Sorin Cîmpeanu până nu a venit el să spună că, domne, nu e adevărat, că n-are ISBN respectiva carte.

Deci, până cei doi nu au reacţionat, nu a existat ştirea. Asta era practica presei comuniste. Presa comunistă care nu dădea ştirea. Se întâmpla un accident. Se întâmpla o chestiune gravă, poate chiar şi cu vieţi omeneşti pierdute. Aceste ştiri nu apăreau nici în ziare, nici la Televiziunea Română, la vremea respectivă. Dar, după o zi, două, găseai articole prin Scînteia, unde spuneau 'ca urmare a evenimentelor care au avut loc în Valea Jiului, partidul a decis…'.

Dar, evenimentele nu erau pomenite. La fel şi aici, <<domnul Sorin Cîmpeanu sau domnul Nicolae Ciucă a reacţionat ca urmare a acuzaţiilor…>>, dar, tu, televiziune sau site, nu ai spus nimic despre ce acuzaţii a fost vorba”, afirmă jurnalista.

„Îi încurajez să-şi stabilească obiective, să aibă idealuri”

Întrebată dacă studenţii la jurnalism cărora le predă au planuri să devină jurnalişti de investigaţie, Emilia Şercan spune că îşi încurajează studenţii să-şi creeze propriile obiective şi idealuri de presă.

„Unii, da, vor să facă investigaţii. Eu îi încurajez (pe studenţi, n.red) să-şi stabilească obiective, să aibă idealuri, pentru că şi eu, la vremea când eram de vârsta lor, aveam idealul meu de presă. I-am încurajat să facă lucrul acesta pentru că atunci ştii pentru ce munceşti ştii şi în ce direcţie vrei să mergi”, afirmă jurnalista de investigaţii.

Aceasta mai spune că „e clar” că jurnalismul este o meserie de vocaţie, care îţi aduce „un soi de satisfacţie” pe care nu poţi să îl obţii într-o altă meserie.

„Este o mare onoare să poţi să spui lucruri care ajută societatea să se corecteze şi să reglementeze anumite situaţii care sunt defavorabile cetăţenilor. Şi, iarăşi, e o mare onoare să poţi să fii un mic paznic al democraţiei din ţara ta”, conchide Emilia Şercan.

Citeşte interviul complet pe Europa Liberă