Destinaţie finală pentru iubitorii filmelor de groază. Fanii genului pot vedea sau revedea, pe TV, seria de filme Final Destination, cu încasări de box office de peste 665 de milioane de dolari.
Săptămâna viitoare, Warner TV are un maraton dedicat francizei horror, scrie Paginadeseriale.ro. Cele cinci filme, produse între anii 2000-2011, vor fi difuzate între 21-27 martie, de la ora 21:55.
Scenariul francizei, semnat de Jeffrey Reddick, a fost scris iniţial pentru serialul „The X-Files”.
Cinci filme, dar o singură poveste - câţiva oameni scapă de moarte după ce unul dintre ei are o premoniţie. Însă nu scapă definitiv pentru că moartea îi pândeşte la fiecare pas.
Mai multe detalii puteţi citi pe Paginadeseriale.ro
Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
Comentarii