Skip to main content

Festivalul Golden Drum suspendă înscrierile din Rusia şi Belarus. Fără taxă pentru cele din Ucraina

 
Festivalul Golden Drum suspendă înscrierile din Rusia şi Belarus. Fără taxă pentru cele din Ucraina

Golden Drum, festivalul internaţional al creativităţii, a anunţat suspendarea Rusiei şi Belarusului din competiţie. Decizia are efect imediat.

Publicitate

În plus, cele două ţări nu mai au dreptul de a avea reprezentanţi în jurii.

Pe de altă parte, candidaturile celor din Ucraina vor fi primite fără taxă de înscriere pentru această ediţie, în semn de sprijin simbolic, după cum au spus organizatorii.

Deşi se declară un organism neutru din punct de vedere politic, care promovează interesele industriei de publicitate şi comunicare, consiliul Camerei Slovene de Publicitate, care a înfiinţat Festivalul Golden Drum, a luat această poziţie fermă.

Decizia s-a bazat „pe invazia nejustificată şi ilegală a Ucrainei de către Rusia, pe o încălcare gravă a dreptului internaţional şi pe sprijinul oferit de Belarus în aceste acte“, se mai arată în comunicat.

Mojca Briščik, Preşedinte Golden Drum şi CEO Camera Slovenă de Publicitate:

"Nu a fost uşor să luăm această decizie. Nu trebuie să-i ignorăm pe cei care suferă din cauza acestui război.

Suntem conştienţi de faptul că mulţi profesionişti din domeniul creativ şi al comunicării din Rusia şi Belarus se opun acţiunilor guvernului lor şi au tot sprijinul nostru; cu toate acestea, condamnăm cu fermitate agenţiile, mass-media sau alte companii care sunt implicate împreună cu guvernul rus în comiterea actelor sale de neconceput.

Industria noastră este doar o mică parte dintr-o imagine de ansamblu, dar unită în acţiunile sale împotriva războiului."  

Camera Slovenă de Publicitate este o organizaţie non-profit care se declară un promotor al păcii, dialogului şi libertăţii de exprimare.

Urban Korenjak, Preşedintele Camerei Slovene de Publicitate:

"Condamnăm invazia rusă din Ucraina. Susţinem pacea, democraţia şi egalitatea şi condamnăm orice acte de agresiune.

În calitate de cameră formată din trei părţi interesate – agenţii, profesionişti în publicitate şi mass-media – care trebuie să respecte principiile cooperării paşnice, avem obligaţia faţă de membrii noştri şi faţă de comunitatea de publicitate să ne opunem public acţiunii Rusiei care încalcă dreptul internaţional.

Decizia noastră este motivată de convingerea că drepturile omului trebuie respectate întotdeauna".  

Festivalul Golden Drum a fost înfiinţat în 1993 de Camera Slovenă de Publicitate şi reuneşte creatori din diferite ţări. Data de desfăşurare a ediţiei din 2022 va fi anunţată în primăvară, potrivit informaţiilor de pe site-ul oficial al evenimentului.

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus