Ce programe sunt în grila postului E! în această toamnă? Noi sezoane ale unor producţii, dar şi o premieră.
La E! se va vedea emisiunea Raising a f***ing star, un concept nou despre părinţii vedetelor în devenire. Astfel, copiii lor talentaţi nu sunt doar dansatori, actori, modele, sunt şi influenceri pe reţelele sociale, şi au milioane de urmăritori pe platformele de conţinut.
Premiera emisiunii Raising a f***ing star va fi duminică, 6 noiembrie, de la 22.30.
Emisiunea Celebrity Beef continuă duminică, 6 noiembrie, de la ora 22.00. În emisiune este vorba despre două celebrităţi care s-au certat, se înarmează cu condimente şi cuţite, gata să gătească cel mai bun fel de mâncare de la Hollywood.
Celebrity Beef este prezentată de Joel McHale, actor, comediant şi fostă gazdă a emisiunii The Soup, care are rolul de acuzator, judecător şi juriu. Joel McHale este cel care decide cine este câştigătorul confruntării.
Botched se redifuzează din noiembrie
O altă producţie care se va întoarce este serialul Botched. Acest serial revine cu sezonul şapte, redifuzat din noiembrie, având câte două episoade, duminica, 6 noiembrie, de la 23.30.
Botched este un serial care constă în căutarea perfecţiunii, unde eforturile unor persoane de a-şi schimba înfăţisarea duc la rezultate surprinzătoare. Chirurgii, Terry Dubrow şi Paul Nassif, continuă să corecteze operaţiile estetice de coşmar în al şaptelea sezon.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
Trimite un comentariu