Postul de radio Itsy Bitsy organizează o petrecere pentru copii înainte de începerea anului şcolar. Evenimentul Back to School organizat de echipa Itsy Bitsy îi aşteaptă pe cei mici în Parcul Lumea Copiilor din Bucureşti (în spatele Palatului Naţional al Copiilor), sâmbătă, 9 septembrie, între orele 9:00 şi 17:00.
La acest eveniment, copiii vor putea participa gratuit la activităţi sportive, de teatru, muzică, dans, pictură, programare, de dezvoltare personală, educaţie financiară, de prevenire a bullying-ului şi multe altele.
În Parcul Lumea Copiilor vor fi şi personajele preferate ale copiilor precum SuperEroii: Itsy - creativitate, Bitsy - curaj, SuperZăpă - prietenie, Spinner - energie, DJ Dodi - bucurie şi Spark- bunătate.
De asemenea, pe scena din parc vor urca Grupul Vocal Miniton, Steysha School of Irish Dance, Elite Dance Studio, Clubul Sportiv Davidans, MusicALL, Grupul Vocal Lilliput, Răzvan Piticu, Alessia Popa, Andra Gogan's Academy şi alţii.
Ce activităţi mai cuprinde evenimentul Itsy Bitsy?
- Joacă şi jocuri distractive şi educative;
- Târg de extrașcolare;
- Zone de diagnoză pentru sănătate (postură, văz, stomatologie etc.);
- Lecții gratuite pentru siguranță si sănătate;
- Itsy Bitsy Show la scenă (10:00 - 12:00 și 15:00 - 17:00);
- Program LIVE la Radiomobilul Itsy Bitsy FM.
Nadia Tătaru, Director Itsy Bitsy:
“Am creat un eveniment cu acces gratuit, în aer liber, în care copiii şi părinţii să primească inspiraţie şi ajutor la început de an şcolar.
Părinţii vor găsi o ofertă bogată de cursuri extraşcolare, vor putea face o serie de controale rapide privind sănătatea celor mici şi vor parcurge împreună cu aceştia lecţii de circulaţie rutieră, de prim ajutor, de educaţie fără bullying.
Copiii vor descoperi cu bucurie multe activităţi de joc şi joacă şi sperăm noi că vor pleca la şcoală cu entuziasm şi puteri interioare activate de la aceasta ultimă petrecere de vacanţă şi primă petrecere de început de an şcolar.”
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro