Redacţia Newsweek are doi noi colegi, după cum a anunţat chiar fondatorul publicaţiei, Sabin Orcan, printr-o postare pe Facebook. Lidia Moise şi Stelian Negrea s-au alăturat publicaţiei care a suferit, în ultimele două luni, plecări masive chiar de la vârf.
Începând cu luna decembrie 2021, publicaţia a rămas fără redactorul-şef şi fără redactorul-şef adjunct, după cum a relatat Paginademedia.ro.
Cătălin Prisăcariu, redactor-şef adjunct, a plecat în decembrie, iar Răzvan Chiruţă, care ocupa funcţia de redactor-şef, a plecat în ianuarie.
Un alt jurnalist care a părăsit redacţia Newsweek este şi Mircea Marian, care a lansat împreună cu doi foşti colegi de-ai săi, Petru Zoltan şi Cătălin Prisăcariu, un nou proiect editorial, defapt.ro.
Cine este Lidia Moise?
Jurnalista este specializată în economie şi a coordonat publicaţii ca Reporter global sau Revista 22.
De asemenea, a fost redactor şef adjunct la Evenimentul zilei şi a condus departamentul economic al agenţiei NewsIn.
Printre altele, a colaborat cu postul Money Channel şi a fost realizator şi publicist comentator la TVR.
Cine este Stelian Negrea?
Jurnalist de investigaţii, Stelian Negrea are o carieră în presă de 24 de ani. A colaborat cu ziare precum Bursa, Evenimentul zilei, Ziarul financiar, Financiarul şi a avut numeroase apariţii TV.
A fost şeful departamentul de investigaţii din trustul Intact, de unde şi-a dat demisia denunţând practicile de şantaj ale patronatului.
În 2019 a pus bazele proiectului Discoverproject.ro, o platformă de anchete despre lumea politică şi cea de afaceri.
Citeşte şi: DE FAPT... Mircea Marian a plecat de la Newsweek şi şi-a făcut un site nou, împreună cu doi foşti colegi
Citeşte şi: EXCLUSIV. Plecări de la vârful Newsweek România. Titlul rămâne fără redactorul-şef şi fără adjunct
Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
Comentarii